Mergi la conţinutul principal

Pradă abandonată pe acoperiş

Tânărul a fost văzut chiar de proprietar, când se pregătea să plece cu "sacul" plin. Acesta s-a speriat, însă, aşa că a abandonat prada şi a luat-o la goană. Bărbatul a sesizat a doua zi la Poliţie cele întâmplate. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că băiatul a încercat să fure un butoi şi un ceaun, ambele din aluminiu, bunuri pe care le-a abandonat pe acoperiş în momentul în care a fost surprins. Urmele găsite la faţa locului de către poliţişti au indicat, într-adevăr, spre persoana descrisă de bărbatul care a făcut sesizarea. În cele din urmă s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro