Mergi la conţinutul principal

Popularitatea lui Macron este în creştere. Susţinerea pentru Vestele Galbene scade

Popularitatea preşedintelui francez Emmanuel Macron a revenit la nivelul anterior începerii protestelor Vestelor Galbene, la jumătatea lui noiembrie, în timp ce susţinerea faţă de mişcare este în scădere, arată un sondaj, scrie Reuters, preluat de News.ro.

 

Conform unui sondaj Odoxa, 32% dintre respondenţi consideră că Macron este un preşedinte bun, el întorcându-se astfel la nivelul de dinaintea începerii protestelor.

Sondajul arată, de asemenea, că 55% dintre cei intervievaţi consideră că protestele ar trebui să se oprească, pentru prima oară când o majoritate este în favoarea opririi manifestaţiilor.

Demonstraţiile săptămânale ale protestatarilor au scăzut treptat ca amploare şi au devenit din ce în ce mai puţin violente în ultimele săptămâni. Totuşi, numărul celor prezenţi la manifestaţii a crescut sâmbătă, Ministerul de Interne estimând că 46.600 de persoane au ieşit pe străzi în toată Franţa pentru al 15-lea weekend de proteste.

Popularitatea lui Macron a crescut pe fondul unor promisiuni ale guvernului său privind un răspuns mai ferm faţă de violenţele protestatarilor. De asemenea, Macron a lansat o serie de dezbateri în toată Franţa, care au ca scop restabilirea legăturii guvernului cu votanţii, mai ales în zonele rurale.

El a fost primit în mare parte cu căldură la un eveniment dedicat fermierilor în Paris sâmbătă, stând de vorbă cu fermierii şi făcând poze cu aceştia.

Imaginile au fost în contrast cu cele de anul trecut. Atunci, Macron a fost huiduit la acelaşi eveniment.

Sondajul Odoxa a fost efectuat online între 20 şi 21 februarie pe 1.000 de persoane pentru postul de radio France Inter, ziarele Presse Regionale şi revista L’Express.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro