Mergi la conţinutul principal

Politisti de nota 10

In fiecare an, de Ziua Politiei, sarbatorita pe data de 25 martie, de Buna Vestire, politistii sint avansati in grad, unii la termen, iar altii, care au avut rezultate bune in activitate, inainte de implinirea stagiului. Anul acesta, cind se implinesc 185 de ani de la infiintarea Politiei Romane, 26 de ofiteri si 64 de agenti din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Braila au urcat in gradul profesional urmator, fiind astfel premiati pentru activitatea desfasurata. Tot pentru activitatea desfasurata si mai ales pentru faptul ca nu s-au lasat intimidati de functia sau statutul celor pe care i-au depistat incalcind legea, cotidianul "Obiectiv - Vocea Brailei" premiaza, cu nota 10, patru politisti tineri, care ar trebui sa fie un exemplu de urmat pentru colegii lor.
Poate va aduceti aminte ca, in toamna anului trecut, comisarul sef Matei Grama, fostul adjunct al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Braila, a fost prins la braconaj si ca manelistul Liviu Guta a ramas fara permis, in urma cu citeva zile, dupa ce a fost depistat depasind viteza legala de conducere cu 60 km/ora. La vremea respectiva, cotidianul nostru a scris despre aceste lucruri, insa nu vi i-a prezentat si pe cei care si-au facut datoria de politist pina la capat, chiar daca unul dintre ei a fost amenintat ca va ramine fara serviciu, iar asupra celuilalt s-au facut incercari de a fi mituit. Pe aceeasi linie in catalogul "Obiectiv" se afla un alt politist rutier, pe care nu l-a interesat faptul ca doi dintre soferii pe care i-a lasat fara permis sint rude cu personaje cunoscute din lumea interlopa si un politist care, in doar trei luni de la angajare, a reusit sa-si faca un renume in a prinde hotii in flagrant.
"Sint incintat ca exista astfel de politisti, insa numarul lor ar trebui sa creasca. Din nefericire, multi considera ca a-si apara colegul este o datorie de onoare. La momentul de fata trend-ul este bun si l-au facut cei noi, pentru ca au venit neatinsi de sistemul vechi, bazat pe comenzi. Acesta este viitorul si cine nu intelege se exclude singur, pentru ca noi nu sintem dispusi sa toleram", ne-a precizat comisar Catalin Chivu, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.

Unde-i lege, nu-i tocmeala!

"Vinovat" de distrugerea celor 30 de ani de cariera ai comisarului sef Matei Grama, fostul adjunct al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Braila, este agentul Costel Dutu (35 de ani), de la Postul de Politie Galbenu, ce a imbracat hainele legii in august 2003. In octombrie 2005, impreuna cu colegul sau, agentul Dutu l-a depistat pe fostul "numarul 2" al IJPF Braila chiar in timp ce se intorcea de la o vinatoare ilegala. Politistii erau in patrulare, cind au auzit mai multe focuri de arma, venind dinspre cimp. Banuind ca era vorba de o vinatoare ilegala s-au pus la pinda si dupa circa 30 de minute au zarit un autovehicul suspect, care se apropia de sosea. Dupa o urmarire ca-n filme, pentru ca suspectii au incercat sa scape de masina Politiei, s-a dovedit ca banuiala lor se adevereste. "Din primul moment ne-a spus ca este comisar sef si ca este adjunct la Politia de Frontiera. I-am cerut documentele si a spus ca nu e treaba noastra sa-l verificam. Am vazut iepurii pe care ii avea pe luneta din spate si am vrut sa anunt Dispeceratul, moment in care mi-a spus ca o sa iasa un razboi, ca are si el arma. Am scos arma din dotare si in timp ce incercam sa sun la Dispecerat m-a impins si am cazut intre masini, scapind si pistolul din mina. Pina la sosirea echipajului a consumat doua baterii la telefonul mobil si m-a amenintat ca o sa ma dea afara, ca il cunoaste pe inspectorul general al Politiei Romane. N-a putut sa ma influenteze", ne-a povestit agentul Costel Dutu.
De neclintit a fost si subinspectorul Doru Valentin Stancuna (25 de ani), politist in cadrul Serviciului Politiei Rutiere Braila din august 2004, care l-a lasat fara permis pe manelistul Liviu Guta, desi acesta a incercat sa-l convinga sa rezolve lucrurile intre ei, adica sa treaca cu vederea ca l-a depistat incalcind legea. Liviu Catalin Mititelu, pe numele sau real, a fost inregistrat de aparatul radar pe DN 2B, in localitatea Lacu-Sarat, in timp ce conducea un autoturism Chrysler cu 110 km/ora. Pentru ca a depasit viteza legala de conducere cu 60 km/ora, politistii i-au suspendat permisul de conducere pe o perioada de 90 de zile si i-au aplicat si 9 puncte amenda, in valoare de 351 lei. "Era foarte sigur pe el si ne-a intrebat daca il cunoastem. I-am cerut documentele si el tot insista sa ne intrebe daca stim cine este. A recunoscut ca mergea cu viteza, dar nu cu 110 km/ora, si ne-a spus sa ne intelegem intre noi, ca sa iasa bine. Vazind ca n-are sanse de reusita, a adoptat alta tactica. A zis ca are cunostinte la Politia din Galati si ca stie si un secretar de stat. A tot incercat sa dea telefoane, iar apoi a repetat faptul ca mai bine ne intelegem. In timp ce ii faceam procesul-verbal, ne-a spus ca ne da un CD si ca ne cinta, numai sa-i spunem ce melodie vrem. Nu a fost singurul care a incercat sa ne convinga sa-l lasam in pace. Am depistat incalcind legea mai multi politicieni de la filiale judetene din tara, care ne fluturau legitimatiile prin fata si ne spuneau sa asteptam sa sune ei pe nu stiu cine", ne-a spus subinspector Doru Valentin Stancuna.

Campion la hoti prinsi in flagrant

Agentul Adrian Cabat are 21 de ani si lucreaza la Politia Municipiului Braila din decembrie anul trecut, in cadrul Biroului de Ordine Publica, avind ca zona de patrulare perimetrul Piata Mare - Gara - Autogara. In cele trei luni de activitate a demonstrat ca are nasul format pentru a prinde in flagrant hoti din autoturisme, reusind, totodata, sa gaseasca si autorii unor furturi inregistrate cu "AN". Primul flagrant l-a realizat la doar doua saptamini de la angajare, dupa ce a urmarit o persoana suspecta si a inhatat-o exact in momentul in care a intrat intr-un autoturism. "Cred ca am fost doar omul potrivit, la locul potrivit. Pe autorii unui furt i-am descoperit imediat dupa ce sparsesera un autoturism, dupa comportamentul dubios. I-am legitimat si la perchezitia corporala am descoperit ca aveau asupra lor un radio CD, despre a carui provenienta nu au putut da detalii. Au fost condusi la sediul Politiei Municipiului, unde s-a stabilit ca tot ei sint autorii a patru furturi din autoturisme, inregistrate cu autori necunoscuti. Conducindu-ne la cei carora le vindusera bunurile sustrase, s-a reusit si recuperarea a 85% din prejudiciul total cauzat", ne-a spus agentul Adrian Cabat.
Agentul Georgian Cristian Dobrila (26 de ani) lucreaza in cadrul Serviciului Politiei Rutiere Braila din august 2003, timp in care urmat si o facultate, acum fiind student in ultimul an, la Drept. El se poate lauda cu faptul ca doi dintre soferii pe care i-a lasat fara permis sint rude cu personaje cunoscute din lumea interlopa, care au incercat sa-l intimideze cu "statutul" pe care il au, dar care n-au reusit, insa, sa-l opreasca din a-si face datoria. Este vorba despre baiatul lui Dumitru Buricea, Marian, pe care l-a descoperit conducind dupa ce consumase bauturi alcoolice si de fratele lui Titi Sgircitu, Ionel, care nu s-a prezentat la sediul Serviciului Politiei Rutiere in 24 de ore de la o tamponare. Desi fusese vinovat, Ionel Sgircitu a tratat cu indiferenta evenimentul respectiv, ajungind la Politie de abia dupa ce soferul pe care il tamponase a depus o reclamatie. "L-am identificat in trafic si i-am solicitat sa prezinte buletinul si permisul de conducere. Ne-a spus ca nu le are la el si a tinut sa ne precizeze cine este si apoi ne-a luat la intrebari de ce ii cerem actele. Nu i-am spus despre ce este vorba, dar i-am dat o citatie. La sediu, cind a aflat ca urmeaza sa-i suspendam permisul pentru 30 de zile, a devenit arogant. L-a amenintat, de fata cu noi, pe soferul pe care il tamponase si l-am atentionat ca daca nu se linisteste, va fi sanctionat in baza Legii 61/1991. Tot timpul m-a intrebat daca am ceva cu el sI i-am explicat ca eu imi fac doar datoria. Pe Marian Buricea l-am depistat cu 0,26 grame/mie alcool pur in aerul expirat si el tot incerca sa ma convinga ca nu a baut decit Red-Bull. Cind i-am spus ca va ramine fara permis m-a intrebat cum indraznesc sa fac asa ceva, ca el este cel mai mare din Vidin", ne-a povestit agentul Georgian Cristian Dobrila.

De Ziua Politiei, 26 de ofiteri si 64 de agenti au fost avansati in grad

De Ziua Politiei, doi ofiteri si cinci agenti care au dat dovada de operativitate si care au avut rezultate bune in activitate au urcat in gradul profesional urmator, inainte de termen, dupa efectuarea a cel putin jumatate din stagiu. De la gradul de subinspector la cel de inspector au fost avansati Viorel Grosu, seful Compartimentului de Prevenire a Criminalitatii, si Cristian Turcu, din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale. Conditiile de avansare inainte de termen le-au indeplinit si Marian Branzea, din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, si Georgeta Dobrota, de la Serviciul Criminalistic, care au urcat la gradul de agent sef principal, de la agent sef. De asemenea, agentul principal Valentin Valcu, din cadrul Detasamentului de Politie pentru Interventie Rapida, a fost avasant la gradul de agent sef adjunct, iar agentii Daniel Virgil Oprea si Dragos Ionut Preda, din cadrul Biroului de Politie Urbana, la gradul de agent principal. La termen au fost avansati 24 de ofiteri si 59 de agenti. Printre acestia se numara seful Serviciului Politiei Rutiere Braila, subcomisar Dumitru Budes, care a urcat la gradul de comisar, seful Biroului de Ordine Publica, subcomisar Marian Dumitrascu, avansat tot la gradul de comisar si Cornel Stoian, seful Biroului Tehnic din cadrul Serviciului Logistic, avansat de la gradul de inspector principal, la cel de subcomisar.
"In ultimul an, Inspectoratul de Politie al Judetului Braila a parcurs pasi importanti in procesul de modernizare si restructurare a atributiilor functionale, de reconfigurare si redefinire a rolului si locului in societatea civila, scopul fundamental fiind asigurarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei, a proprietatii private si publice, prevenirea si descoperirea infractiunilor, asigurarea ordinii si sigurantei civice, in conditiile Legii. Alaturi de intreaga societate romaneasca, Politia a trecut cu calificative meritorii examenul dificil, fauritor al prezentului, dar si viitorului natiunii romane - integrarea in Uniunea Europeana. Scopurile, obiectivele si directiile de actiune ale Politiei brailene au fost materializate eficient printr-o racordare la cerintele si nevoile societatii in parteneriat cu toate structurile statului chemate la infaptuirea actului de justitie. Viata cotidiana impune Politiei o implicare totala, astfel incit, asteptarile comunitatii pe care o slujim, precum si criticile pe care uneori le primim, trebuie sa reprezinte motivatie pentru continua perfectionare. Numai prin exercitarea riguroasa in temeiul legii si cu buna-credinta a atributiunilor ce ne revin, vom putea cistiga sprijinul si increderea dumneavoastra. Acum, la moment aniversar, care coincide in mod fericit sarbatorii Buna Vestire din calendarul ortodox, in numele echipei manageriale a Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, doresc sa multumesc politistilor braileni pentru contributia adusa la indeplinirea misiunilor incredintate si sa va asigur de sprijinul si consideratia noastra", este mesajul adresat brailenilor de seful IPJ Braila, comisar Catalin Chivu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro