Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Cristian Preda: Lezezi demnitatea oamenilor când spui că după tăieri de cheltuieli o duc mai bine

Eurodeputatul PDL Cristian Preda spune că puterea îşi pierde din credibilitate în clipa în care austeritatea e înfăţişată ca modernizare şi că lezează demnitatea oamenilor atunci când spune că aceştia o duc mai bine după tăierea cheltuielilor.

"La Bucureşti, criza are parte de două lecturi foarte diferite. Opoziţia o vede ca pe tornadă pe care au provocat-o chiar guvernanţii, ca şi când Boc şi compania ar acţiona independent de ceea ce se decide în restul Europei şi al lumii. Antonescu şi Ponta reînvie astfel mitul unei politici autarhice, în care baronii locali rezistă în fiefurile lor, aşa cum s-a întâmplat de la geto-daci la statul modern, adică ignorând tot ceea ce se petrece în jurul nostru. Pentru unii dintre cei aflaţi la putere, criza e, în schimb, uraganul pe care l-am evitat. Dacă s-ar opri aici, explicaţia ar fi rezonabilă. Ea îşi pierde însă credibilitatea din clipa în care austeritatea e înfăţişată ca modernizare", scrie Preda pe blog.

"Orice om raţional înţelege că, atunci când nu ai resurse, trebuie să tai din cheltuieli. A-i spune însă că în acest fel o duce mai bine înseamnă a-i leza demnitatea. Din păcate, nu doar că buletinul meteo nu ne spune dacă a fost tornadă sau uragan, dar nici măcar ceva cât de cât rezonabil despre ziua de mâine", subliniază el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro