Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Boc: Alianţa socialistă PSD-PNL distruge cota unică, apărarea ei rămâne însă obiectivul guvernului

Premierul Emil Boc a afirmat sâmbătă, la Băile Felix, într-o reuniune cu prefecţii, că deşi USL a "distrus" cota unică renunţând la menţinerea ei în programul economic propus, "apărarea" ei va rămâne obiectivul Executivului pe care-l conduce.

"În ciuda dificultăţilor bugetare, Guvernul a apărat cota unică de 16% şi ea va fi păstrată în continuare. Cota unică a fost distrusă de alianţa socialistă PNL-PSD, care a renunţat la cota unică, aşa cum am văzut, prin programul pe care l-a propus, dar apărarea acesteia a fost şi rămâne un obiectiv al Guvernului pe care îl reprezint", a afirmat democrat-liberalul.

Cât priveşte întregul program propus de USL, Boc a menţionat că, "evident", el va fi analizat în detaliu. "Dar ce se poate observa de la distanţă este următorul lucru: că acea guvernare mascată PNL-PSD din 2007 şi 2008 a dus România la criză şi a băgat-o în recesiune. Prin politicile lor din 2007 şi 2008, au dus ţara în şanţ. Noi am reuşit în aceşti doi ani să readucem România pe drum şi deocamdată a ieşit din recesiune, ca primă etapă a ieşirii din criză. Dacă-i lăsăm în continuare să facă ceea ce ştiu cel mai bine să facă, şi au demonstrat-o în 2007 şi 2008, vor readuce România în criză şi recesiune, pentru că nu ştiu decât să facă promisiuni care n-au acoperire în economie şi să încerce să câştige voturi prin măsuri populiste, uneori superpopuliste", a comentat premierul.

Programul economic al USL, prezentat vineri, prevede menţinerea plafonului de 16% pentru veniturile salariale ce depăşesc 1600 de lei pe lună, în timp ce veniturile mai mici se impozitează diferenţiat, cu cote de 8-12%.

Sub titlul "Un sistem fiscal stimulativ, echitabil şi predictibil", USL propune păstrarea plafonului de 16% şi introducerea unui impozit diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale. Astfel, pentru venit salarial până la 800 de lei pe lună se aplică o cotă de 8%, pentru un venit între 800-1600 de lei pe lună se aplică o cotă de 12%, iar pentru venitul peste 1600 de lei - cota este de 16%.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro