Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Policlinica cu plata are un nou director

Dupa prezentarea in paginile ziarului nostru a neregulilor de la Policlinica cu plata, noul consiliu director al unitatii a ales un nou manager. Este vorba despre preotul Tudor Gheorghe, specialist si doctorand in management, care a si demarat lucrarile de reparatii dupa inchiderea unitatii de catre inspectorii Inspectiei Sanitare de Stat.
Reamintim ca, in urma cu o luna, Policlinica cu plata a ramas fara autorizatie sanitara de functionare, dupa ce reprezentantii ISS s-au autosesizat si, pornind de la aspectele relatate in ziar, s-au deplasat la fata locului si au constatat ca unitatea nu mai fusese igienizata din anul 2003, iar calitatea serviciilor medicale lasa de dorit. In acest timp, medicii pensionari care isi desfasurau activitatea in acest spatiu cistigau, pentru cele doua ore lucrate pe zi, peste 30.000 lei anual. Mai mult decit atit, pentru a incasa cit mai multi bani, unii medici, care nu reuseau sa ajunga la program, obisnuiau sa lase parafa colegilor de breasla pentru completarea fiselor medicale, iscindu-se astfel un adevarat "razboi" intre cei care se prezentau zilnic la cabinet si cei care habar nu aveau cum arata persoanele care urma sa obtina carnete de conducere sau permise de port-arma, in baza parafei lor. Avind in vedere aceste aspecte, policlinica a fost "inchisa pentru renovare" pina la data de 1 septembrie si, pentru ca la acea data lucrarile respective nici macar nu incepusera, inspectorii sanitari au prelungit termenul pina la 31 decembrie a.c.

Reparatiile generale - proba de foc pentru noul manager

De marti, la policlinica au inceput lucrarile de reparatii generale, iar la finalizarea acestora, unitatea va indeplini toate cerintele Ministerului Sanatatii si va corespunde normelor europene, ne-a asigurat noul manager general. "Se fac reparatii totale, asa cum prevede legea, termenul de finalizare a lucrarilor este la sfirsitul acestui an si policlinica va functiona cind totul va fi asa cum trebuie", a precizat managerul Tudor Gheorghe, adaugind ca indeplinirea acestui obiectiv reprezinta si primul examen al sau in noua functie.
Despre criteriile de alegere a noului manager al Policlinicii cu plata, dr. Lucica Scutaru, director medical al Autoritatii de Sanatate Publica, ne-a spus ca noul consiliu director a preferat un specialist, care sa conduca bine unitatea. "Este vorba despre un preot, asistentul social al Protoieriei, are doua facultati, este specialist in management si a fost preferat de toata lumea, astfel incit ambele tabere din policlinica sint multumite acum. Fostul manager, dr. Nicolae Nedelcut, este acum director medical", a precizat dr. Lucica Scutaru.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii