Mergi la conţinutul principal

Poliţistul din Însurăţei acuzat că îi ocrotea pe vitezomani a fost achitat

la şedinţa din 5 februarie, Judecătoria Făurei a dispus achitarea inculpatului Puia Ionuţ Radian, agent de poliţie, pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată • în aprilie 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au finalizat cercetările şi l-au pus sub acuzare pe Ionuţ Radian Puia, agent principal de poliţie la IPJ - Poliţia Oraşului Însurăţei • soluţia dată acum de Judecătoria Făurei nu este definitivă, iar în cauză procurorii au formulat deja apel

 

Agentul de poliţie Puia Ionuţ Radian, din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei, cercetat penal după ce a fost acuzat că îi ierta pe vitezomani, a scăpat de toate acuzaţiile. La şedinţa din 5 februarie, Judecătoria Făurei a dispus achitarea inculpatului Puia, pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii l-au trimis în faţa instanţei pe omul legii, în aprilie 2018, însă acum a fost găsit nevinovat. Totuşi, soluţia dată în primă instanţă nu este definitivă, în cauză fiind deja formulat apel de către procurori, după cum se arată pe site-ul instanţei. “Achită pe inculpatul Puia Ionuţ Radian, pentru săvârşirea infracţiunilor a două infracţiuni de «abuz în serviciu», prev. de art. 13/2 din Legea 78/2000 în ref. la art. 297 alin 1 Cod Penal, o infracţiune de «fals în înscrisuri sub semnătură privată» prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal şi a unei infracţiuni de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 52 alin. 3 rap. la art. 322 alin 1 Cod Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod Penal. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare” este soluţia pronunţată de Judecătoria Făurei. Mai departe, dosarul va ajunge la instanţa superioară şi aici se va lua decizia finală.

 

Acuzaţiile procurorilor

 

În 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei l-au trimis în judecată pe Ionuţ Radian Puia, agent principal de poliţie la IPJ - Poliţia Oraşului Însurăţei, pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată.  Poliţistul era acuzat că, în timp ce efectua serviciul pe o autospecială MAI, dotată cu aparat radar, nu i-ar fi sancţionat pe trei şoferi care circulau cu 90, respectiv 68 km/h în localitate şi cu 120 km/h în afara localităţii. Totodată, poliţistul a fost acuzat că ar fi întocmit două rapoarte în care încerca să scape de răspundere disciplinară.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurori, în zilele de 15 februarie 2014, 16 februarie 2014 şi 3 martie 2015, inculpatul Puia Ionuţ Adrian a acţionat în calitate de lucrător de poliţie rutieră şi operator atestat radar pe DN 2B, cu autospeciala MAI aflată în dotarea Poliţiei Oraşului Făurei. Cu aparatul radar ar fi înregistrat două autoturisme în localitate şi un autoturism în afara localităţii având viteze peste limita legală, însă “nu a luat măsura sancţionării contravenţionale a conducătorilor autoturismelor, încălcând, deopotrivă atribuţiile de serviciu şi dispoziţiile art. 26 alin. 1, pct. 10 din Legea nr. 218/2002 şi art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu consecinţa asigurării unui folos acestora, reprezentat de neaplicarea sancţiunii principale a avertismentului sau amenzii şi a sancţiunii complementare constând în puncte de penalizare ce influenţau situaţia permiselor de conducere ale acestora, potrivit art. 111 alin. I lit. a din OUG nr. 195/2002 republicată”. Aceasta a fost constatarea procurorului de caz.

Poliţistul mai era acuzat că ar fi încălcat legea şi în cursul verificărilor interne efectuate de Serviciul Rutier din cadrul IPJ Brăila şi de Compartimentul Control Intern, cu privire la împrejurările în care a înregistrat cu aparatul radar instalat pe autospeciala MAI cele două autoturisme având viteze peste limita legală. “Inculpatul a întocmit, în datele de 28 ianuarie 2015 şi 5 martie 2015, două rapoarte în care a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, pe care le-a depus la aceste structuri de poliţie (Serviciul Rutier şi Compartimentul Control Intern - n.r.) încercând să se derobeze de răspundere pe seama martorului M.A. (poliţist - n.r.) şi să creeze aparenţa unei situaţii juridice care să conducă, în cele din urmă, la exonerarea sa de răspundere disciplinară”, precizau procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei. În plus, agentul de poliţie Puia era acuzat că, în ziua de 5 martie 2015, acţionând cu intenţie, l-ar fi indus în eroare şi l-ar fi determinat pe M.A., colegul său de serviciu, să întocmească un raport prin care a confirmat situaţia nereală pe care el însuşi o expusese în rapoartele întocmite.

Pe data de 16 aprilie 2018, dosarul penal a fost înaintat instanţei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro