Mergi la conţinutul principal

Poliţia Locală Brăila se motorizează

Poliţia Locală Brăila se modernizează. Pentru ca agenţii să nu mai patruleze exclusiv pedestru, conducerea instituţiei a decis că a venit vremea să se investească în capacităţi de deplasare moderne. Deocamdată, "bestiile" motorizate sunt doar nişte scutere de mici dimensiuni, două la număr, care vor fi folosite exclusiv pentru supravegherea aleilor Parcului Monument.
"Au fost achiziţionate aceste vehicule deoarece avem în vedere să ţinem mai bine sub control situaţia în Parcul Monument, imediat ce acesta va fi inaugurat oficial, după procesul de reabilitare prin care a trecut în ultima perioadă. Parcul va fi împărţit în două sectoare, iar fiecare va avea desemnat câte un agent, cu scuterul aferent", ne-a declarat Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila. Acesta a precizat că bugetul instituţiei nu a permis achiziţionarea unor scutere mai mari, existând doar varianta unora de mai mici dimensiuni, în valoare de 2.500 lei fiecare. "În bugetul de anul viitor intenţionăm să includem şi bani pentru cumpărarea a patru ATV-uri care să poată fi folosite în misiunile de pe teren", a mai precizat directorul Jipa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro