Mergi la conţinutul principal

Pitbull împuşcat lângă Tufeşti

• există două variante legate de motivul pentru care a fost omorât animalul, una mai sinistră decât cealaltă • un pădurar afirmă că ar fi fost ameninţat cu moartea de nişte infractori, pe care i-ar fi dat deja pe mâna Poliţiei pentru că braconau animale sălbatice şi furau motorină din şlepurile de pe Dunăre • indivizii ar fi asmuţit pitbull-ul asupra sa, iar pentru că animalul nu a executat comanda l-ar fi împuşcat, lăsând tubul cartuşului pe cadavru, în semn de ameninţare mafiotă adresată pădurarului • cealaltă variantă, susţinută de AJVPS Brăila, ar fi că pitbull-ul ar fi fost folosit la o vânătoare de mistreţ, pentru care existau autorizaţiile legale • în toiul vânătorii, câinele ar fi fost rănit de un porc sălbatic, iar stăpânul l-ar fi împuşcat, pentru a-i curma suferinţa

 

Un câine de luptă, rasa pitbull, a fost împuşcat recent într-o pădure din zona localităţii Tufeşti, pe un fond de vânătoare administrat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila. Există două variante despre moartea animalului, una mai sinistră decât cealaltă. Prima variantă ne-a fost adusă la cunoştinţă, printr-o sesizare adresată redacţiei, de pădurarul Vasilică Mihai, angajat al Ocolului Silvic Lacu Sărat, din cadrul Direcţiei Silvice Brăila. Acesta spune că are în grijă pădurea aferentă Cantonului 12 Zainea, districtul 2 Ibis, situat între comunele Tufeşti şi Stăncuţa, în zona dig-mal. Vasilică Mihai susţine că pitbullul a fost adus în pădure de un grup de braconieri cu care el, în calitate de pădurar, ar fi intrat în conflict după ce a reclamat la Poliţie, Parchet, DNA şi alte instituţii ilegalităţile făcute de aceştia. “Eu m-am angajat la acest conton în 2011, după ce am dat concurs. Postul era dorit şi de o altă persoană, care a încercat să îl ocupe prin şpagă. Pentru că nu i-a ieşit combinaţia, persoana respectivă mă duşmăneşte şi m-a ameninţat în repetate rânduri. În ziua de duminică, 10 decembrie, a venit însoţit de un grup de braconieri, printre care se aflau nişte indivizi pe care eu i-am reclamat în urmă cu câţiva ani, când i-am prins că furau motorină din şlepurile de pe Dunăre. Unul dintre aceşti indivizi a asmuţit câinele pitbull asupra mea, însă câinele nu i-a ascultat comanda. A venit spre mine, dar dacă eu am stat pe loc, nu m-a atacat. Din cauza asta, stăpânul s-a enervat pe el şi l-a împuşcat, iar tubul cartuşului l-a lăsat pe animalul mort, ameninţându-mă că aşa o să păţesc şi eu. Indivizii aceştia sunt foarte periculoşi, dar în ultima vreme, de când s-a anunţat că or să se schimbe legile în favoarea infractorilor, au devenit foarte agresivi. Mi-au spus că mai e puţin şi se desfiinţează DNA şi atunci or să mă rezolve şi pe mine cum au făcut cu câinele”, ne-a declarat pădurarul Vasilică Mihai. Acesta spune că se teme pentru viaţa lui şi că a solicitat sprijinul conducerii Ocolului Silvic Lacu Sărat, dar şi al Direcţiei Silvice Brăila, însă şefii nu prea vor să îl ajute ci, din contră, îi fac tot felul de greutăţi pe linie de serviciu, deoarece nu ar vrea să acopere ilegalităţile săvârşite în fondul forestier.  

 

Ce spun Direcţia Silvică şi AJVPS

Cotidianul nostru a solicitat un punct de vedere din partea conducerii Direcţiei Silvice pe tema reclamaţiilor formulate de pădurarul Vasilică Mihai. Directorul Vasile Dumitraş ne-a declarat că situaţia nu este chiar aşa cum o prezintă acesta. “Pădurarul în cauză face foarte multe sesizări, unele întemeiate, altele neîntemeiate. De cele mai multe ori, sesizările sunt adresate direct conducerii Direcţiei Silvice, deşi ar trebui făcute pe cale ierarhică, adică să se adreseze mai întâi şefului de district, apoi şefului Ocolului Silvic Lacu Sărat, al cărui angajat este. De asemenea, apelează foarte des numărul de urgenţe 112, chiar şi atunci când este vorba despre anumite probleme de serviciu care ar trebui rezolvate în cadrul instituţiei. În ceea ce priveşte reclamaţiile legate de braconaj, acestea nu ţin de noi ci de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, care administrază fondul de vânătoare din zona cantonului respectiv. Când a fost însă vorba despre reclamaţii legate de furturi de lemne, am dispus să se facă verificări la faţa locului. Unele s-au dovedit a fi întemeiate, însă nu la proporţiile pe care le reclama Vasilică Mihai”, ne-a declarat directorul Direcţiei Silvice Brăila. Acesta are anumite rezerve şi faţă de afirmaţiile pădurarului cum că i-ar fi fost ameninţată viaţa. “Dacă s-ar fi întâmplat aşa cum spune dumnealui, atunci ar fi trebuit să facă sesizare scrisă către conducerea Ocolului Silvic de care aparţine, şi automat conducerea ocolului ar fi contactat Poliţia. Din câte ştiu, nu a făcut o astfel de sesizare scrisă. De altfel, nici nu a sunat la 112 în ziua când s-a întâmplat incidentul, deşi cu alte ocazii a apelat la numărul de urgenţă pentru a reclama situaţii mult mai puţin grave”, ne-a mai spus directorul Vasile Dumitraş.

La rândul său, conducerea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Brăila şi-a exprimat dubiile cu privire la veridicitatea spuselor padurarului Vasilică Mihai. Contactat de reporterul nostru, directorul AJVPS, Laurenţiu Radu, ne-a spus că nu are cunoştinţă ca pe fondul de vânătoare de la Tufeşti să existe probleme atât de mari cauzate de braconieri, aşa cum afirmă pădurarul. Legat de felul cum a fost împuşcat pitbull-ul, Laurenţiu Radu a cerut explicaţii de la paznicului fondului de vânătoare, iar apoi a revenit telefonic pentru a ne prezenta propria variantă a întâmplării. “Din câte mi s-a spus, în urmă cu două săptămâni a fost organizată o partidă de vânătoare legală, la care unul dintre participanţi a venit cu acest pitbull. Câinele a fost rănit mortal de un mistreţ, care i-a tăiat jugulara. Stăpânul a adus imediat un veterinar, în încercarea de a salva animalul care deja agoniza. Veterinarul i-a spus că nu se mai poate face nimic şi din acest motiv stăpânul şi-a împuşcat câinele, pentru a-i curma suferinţa”, ne-a declarat directorul AJVPS Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro