Mergi la conţinutul principal

Pilotul Valentin Nemţanu, pe podium şi în 2020

• brăileanul este pe primul loc la grupa 1 - maşini Dacia de serie şi pe locul al doilea la general, la secţiunea Dacia Revival

 

Din anul 2019, s-a promovat în România, prin Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS) o nouă grupă numită Dacia Revival. Grupa a fost  constituită din iniţiativa inginerilor Adrian Apostu şi Dan Spuderka din Braşov, cu  dorinţa de a readuce la start, în campionatele  de viteză în coastă şi raliuri,  fostele Dacii, fostul produs naţional. În acest an, cu toate restricţiile impuse în sport de pandemia de coronavirus, brăileanul Valentin Nemţanu se află în acest moment pe primul loc la grupa 1 - maşini Dacia de serie şi pe locul al doilea la general, la secţiunea Dacia Revival. Iar clasamentele urmează a fi omologate de FRAS.

“Aparent o nostalgie, dar unii au prins ideea şi decât la remat, iată că au reconstruit, renovat, au preparat şi grupul prinde contur la fiecare cursă, prin noi automobile de concurs. Ca fost copilot din 1986 până 1989 pe o Dacia, ca pasionat de peste 40 de ani în sportul auto şi chiar ca nostalgic al competiţiilor din tinereţe, m-am  entuziasmat şi în 2019 am pornit cu o maşina de 30 de ani la  ....drum! O Dacia 1310 TLX. Startul l-am luat în iunie 2019, şi fiind nerevizuită total maşina, m-a costat un abandon tehnic la Mediaş, dar nu am depus armele, cu entuziasmul unei vârste de mult trecute, am continuat fiind susţinut de unii pasionaţi ai genului, fiind suportat de familie, fiind ajutat tehnic şi cu unele piese din garaj, beci, magazie, de cei ce au renunţat la ele şi aşa am continuat”, ne-a declarat Valentin Nemţanu.

cele două luni de izolare impuse de pandemia de coronavirus i-au permis lui CValentin Nemţanu să lucreze zilnic, câteva ore, pentru ca maşina sa să fie la parametri optimi la startul competiţiei şi să comporte la fel ca şi autoturismele pilotate de granzii competiţiilor organizate de FRAS, Mihai Leu, care în campionatul naţional pilotează un Ferrari 458 Challange Evo, Dani Oţil pe  Radical SR4, Dan Gartofan pe Skoda Fabia Rally 2 etc.

“Am ales grupa 1 adică o maşină de serie, o maşină clasică, cu motor normal şi carburaţie clasică. În iarnă m-am gândit la fiabilitate şi nu la performanţe sau super performanţe în condiţiile în care piesele sunt tot mai rare, dar în loc de remat, să desăvârşim o pasiune. Şi ca mine pot încerca mulţi pasionaţi, doar să dorească cu seriozitate şi prin clubul Hobby Auto Sport Brăila acordăm susţinerea logistică necesară. Eu l-am avut alături mereu pe Filip Petre, fostul pilot cu care am participat, acum 35 de ani, la raliuri naţionale şi internaţionale, caruia se cuvine să-i mulţumesc şi pe această cale. De asemenea am avut susţinearea morală a pasionaţilor cititori ai Cotidianului Obiectiv Vocea Brăilei şi a celor care au comentat pe site-urile de socializare. Acum, după un sezon dificil, cu amânări, cu reprogramări de etape, după 6 etape din tot atâtea organizate, sunt pe podium. Aştept validarea finală a clasamentelor de către  FRAS. La grupa  1  -  maşini Dacia de serie sunt pe primul loc iar la toată  grupa Dacia Revival (adică împreună cu cei ce fac modificari la liber) pe locul al doilea. Mi-am realizat un vis de a participa, de a promova sportul automobilistic brăilean şi oraşul nostru. La toate cursele, de pe maşina şi de pe cortul meu nu lipsesc drapelul cu emblema municipiului şi un autocolant cu stema Consiliului Judeţean. Pe maşina de concurs am purtat un colant cu George Burianu, brăileanul care acum 90 de ani uimea lumea din Europa cu performanţele sale în automobilism, o frumoasă istorie pe care tinerii trebuie s-o  cunoască. De menţionat că nici pasiunea cu participarea în Campionatul Naţional de Autoslalom nu a fost înlaturată, dar acolo încă nu s-a terminat competiţia. Acolo, cu sprijinul aşteptat al Primariei municipiului şi CJ Brăila, vom  organiza încă 2 etape iar rezultatele brăilenilor le vom comunica la finalul lunii octombrie”, a mai spus Valentin Nemţanu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro