Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Pietele trecute prin sita Politiei

Simbata, in doar citvea ore, politistii braileni au impartit 25 de sanctiuni contraventionale comerciantilor pe care i-au depistat incalcind legea. Ei au fost descoperiti de lucratori din cadrul Biroului de Politie Urbana si de cei la Politia Comunitara, in timpul unei actiuni desfasurate pentru prevenirea si combaterea faptelor de comert ilicit, a celor referitoare la convietuirea sociala, precum si asigurarea ordinii si linistii publice.
Pe parcursul actiunii au fost verificate 21 de societati comerciale, 34 asociatii familiale, 28 persoane fizice si 18 producatori particulari, fiind aplicate amenzi in valoare totala de 1.080 de lei. De asemenea, au fost ridicate in vederea confiscarii doua aparate foto si 5 seturi de lenjerie de pat, bunuri in valoare totala de 940 de lei. "Au fost depistati numitii C. Marius si D. Nicu, ambii din satul Ciupelnita, comuna Dumbrava, judetul Prahova, in timp ce comercializau doua aparate foto, fara a detine documente de provenienta. Acestia au fost sanctionati cu amenda de 15 lei, fiecare, iar bunurile au fost ridicate in vederea confiscarii", se arata intr-un comunicat al Biroului de Presa al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.
Citeva ore mai tirziu, au iesit la "curatenie" politisti din cadrul Politiei orasului Insuratei si a Posturilor de Politie Viziru, Zavoaia si Baraganu, care au actionat in zona discotecilor situate pe raza de competenta, pentru asigurarea unui climat de siguranta civica. Ei au legitimat 62 de persoane, dintre care 47 au fost si perchezitionate corporal, au destramat 4 grupuri de tineri si au aplanat 3 conflicte. Politistii au controlat in trafic si 22 de autovehicule, si au verificat activitatea economica a 5 societati comerciale, aplicind in total 20 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 1.668 de lei.




Categorie articol: 

Comentarii