Mergi la conţinutul principal

Piedone, candidat - motivaţia judecătorilor

Cristian Popescu Piedone poate intra în cursa pentru Primăria Sectorului 4 pentru că buna reputaţie nu e condiţie în lege pentru acceptarea unei candidaturi. Aşa a motivat Judecătoria Sectorului 4 respingerea contestaţiilor depuse de supravieţuitorii incendiului din Colectiv şi de rudele victimelor, potrivit Digi24.
10 dintre cele câteva zeci de contestaţii depuse în instanţă după anunţul candidaturii lui Cristian Popescu Piedone au fost respinde ieri ca fiind nefondate.

Explicaţia instanţei

A lăsa o asemenea apreciere de ordin subiectiv - buna reputaţie a candidatului - la latitudinea unui număr restrâns de persoane (membrii biroului electoral, judecători etc.), cu consecinţa împiedicării unei persoane, care îndeplineşte formal condiţiile legale, să candideze, ar contraveni principiului democratic potrivit căruia fiecare persoană este liberă să voteze un reprezentant al comunităţii sale, indiferent de indignarea provocată de această candidatură unui grup de persoane şi indiferent de numărul acestora, se mai spune în motivare.
Cu alte cuvinte, în absenţa unor motive expres prevăzute de lege care să împiedice intimatul să depună candidatura sus-menţionată, comunitatea al cărui reprezentant intenţionează să fie acesta este singura în măsură să sancţioneze sau să răsplătească parcursul profesional şi personal al candidatului, prin votul majorităţii membrilor săi, mai spun judecătorii.
Cristian Popescu Piedone nu a fost condamnat prin hotărâre judecătorească şi este considerat nevinovat până la proba contrară, neavând obligaţia de a-şi dovedi nevinovăţia, adaugă instanţa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro