Mergi la conţinutul principal

Peste 3 miliarde amenzi pentru munca la negru

Iată, pe scurt, rezultatele campaniei de combatere a muncii la negru derulate anul trecut de inspectorii de muncă brăileni. Potrivit raportului anual de activitate al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, în cursul anului trecut, pe parcursul desfăşurării campaniei, au fost verificaţi aproape 1.800 de agenţi economici cu activitate în domenii precum hypermarket-uri şi unităţile de pază care le deservesc, lucrări de instalaţii electrice, reparaţii echipamente şi de uz gospodăresc, activităţi de investigaţie şi protecţia bunurilor şi persoanelor, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, lucrări de tâmplărie şi dulgherie, comerţ, spălătorii auto, alimentaţie publică, construcţii, agricultură şi industria alimentară. "Campania privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale a constituit principalul obiectiv al ITM Brăila, în domeniul relaţiilor de muncă. Astfel, atât prin controalele preventive efectuate de inspectorii de muncă prin programarea unităţilor săptămânal, pe domenii de activitate, cât şi prin acţiuni întreprinse pe anumite obiective ori activităţi desfăşurate s-a încercat acoperirea unei arii cât mai extinse de angajatori, urmărindu-se permanent depistarea, identificarea şi combaterea cazurilor de muncă la negru", ne-a declarat Victor Voiculeţ, directorul coordonator al ITM Brăila. Ca procedură de control sursa citată a explicat că la momentul verificărilor întreprinse la agenţii economici s-a procedat la identificarea personalului prin legitimarea acestuia, precum şi verificarea foilor colective de prezenţă şi a formelor de angajare a personalului. Cu ocazia controalelor au fost depistaţi 107 angajatori care foloseau 220 de persoane fără să le întocmească formele legale de angajare. De menţionat că aproape jumătate dintre persoanele care munceau la negru erau femei, mai precis 114. Totodată a fost depistat şi un minor. "Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale angajatorilor care nu respectau prevederile legale, în valoare totală de 330.000 lei şi s-au dispus măsuri obligatorii de încheiere în formă scrisă de contracte individuale de muncă pentru toate persoanele depistate", a mai adăugat Voiculeţ. De asemenea, sursa citată a punctat că în cadrul controalelor de anul trecut s-a urmărit şi respectarea de către angajatori a prevederilor legislaţiei privind timpul de muncă şi de odihnă, precum şi garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro