Mergi la conţinutul principal

Peste 20 kg de crap şi şalău, fără acte

Zeci de kilograme de peşte, din speciile crap şi şalău, au fost confiscate de poliţiştii care i-au tăiat calea unui bărbat din Măraşu. Acesta venise cu marfa în municipiu, însă oamenii legii l-au "mirosit". 

În ziua de 14 martie, poliţişti de la Biroul Ordine Publică, Poliţia oraşului Ianca şi posturile de poliţie comunale au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. S-au efectuat, printre altele, şi controale la societăţile comerciale cu profil deţinere, transport şi comercializare peşte şi produse din peşte. Poliţiştii au efectuat verificări la opt societăţi comerciale, au legitimat 41 de persoane şi au constatat 13 contravenţii, valoarea sancţiunilor aplicate fiind de 6.700 lei.
La ora 08.25, poliţişti de la Biroul Ordine Publică l-au depistat în trafic, pe strada Debarcaderului, din municipiu, pe Marian M. (44 de ani), din comuna Măraşu. "Acesta transporta cu autoturismul cantitatea de 21 kg de peşte, din speciile crap şi şalău, fără a deţine documente legale de provenienţă. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de Art. 64 din OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţişti din Romanu l-au depistat în localitate pe Ciprian B. (31 de ani), din judeţul Covasna, care comercializa stradal cartofi, dintr-o autoutilitară, fără a fi autorizat în acest sens.
S-a ales cu o amendă în valoare de 500 lei, iar cantitatea de 621 kg de cartofi (de sămânţă) a fost ridicată în vederea confiscării.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro