Mergi la conţinutul principal

Peste 100 pachete cu ţigări de contrabandă

Un brăilean de 60 de ani s-a trezit cu poliţiştii la uşă, în locuinţa lui fiind găsite peste 100 pachete cu ţigări de contrabandă.
La data de 22 ianuarie, poliţişti din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila şi Biroului Proximitate - Poliţia Municipiului au efectuat o percheziţie în locuinţa bărbatului şi au descoperit ţigările, deţinute ilegal. "Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 128 de pachete cu ţigări, de provenienţă Ucraina, în valoare totală de 1.290 de lei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Persoanei în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă cu ţigări, conform Legii 86/2006 (Codul vamal al României).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro