Mergi la conţinutul principal

Peste 100 de pietoni amendați, în numai câteva ore

* miercuri, în intervalul orar 07:00 - 13:00, polițiștii rutieri au acționat pentru reducerea accidentelor rutiere produse ca urmare a indisciplinei pietonilor * au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, din care 124  au fost pentru indisciplină pietonală

 

Pietoni amendați de polițiști. În cursul zilei de miercuri, în intervalul orar 07:00 - 13:00, polițiștii rutieri au acționat pe raza județului, pentru reducerea   accidentelor rutiere produse ca urmare a indisciplinei pietonilor.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 32.075 de lei. “Dintre sancțiunile aplicate, 124 au fost pentru indisciplină pietonală, și 40 de sancțiuni pentru alte abateri.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut cinci permise de conducere, dintre care două pentru neacordare prioritate pietoni, două pentru nerespectarea regimului legal de viteză și unul pentru nerespectarea culorii roșu a semaforului electric”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

În continuare, polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere,   precum și conștientizarea tuturor participanților la trafic despre importanța respectării normelor rutiere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro