Mergi la conţinutul principal

Pentru un partid ai nevoie de doi prieteni!

Senatorii au aprobat cu 100 de voturi pentru, 9 împotrivă şi o abţinere, propunerea de modificare şi completare a Legii partidelor politice, care permite, între altele, ca actul de constituire a unui partid politic să fie semnat de cel puţin trei membri fondatori.
Conform actului normativ, partidele politice se pot organiza şi funcţiona la nivel naţional, la nivel local sau atât la nivel naţional, cât şi local, conform statutului propriu. Actul de constituire poate fi semnat de cel puţin trei membri fondatori.
O altă modificare, prin care iniţiatorii doresc valorificarea principiului constituţional al pluralismului politic, vizează lista semnăturilor de susţinere. Conform legislaţiei în vigoare, această listă trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti. Prin propunerea legislativă aprobată miercuri de senatori condiţia este ca lista să cuprindă cel puţin trei membri fondatori.

Declaraţie pe propria răspundere

Lista semnăturilor membrilor fondatori trebuie să conţină numele şi prenumele, data naşterii, adresa, felul actului de identitate şi numărul acestuia, precum şi semnătura. Până în prezent, pe o astfel de listă trebuia să fie trecut şi codul numeric personal. Lista va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care a întocmit-o care să ateste autenticitatea semnăturilor, sub sancţiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal, conform căruia falsul în declaraţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Criteriul administrativ-teritorial

De asemenea, prin consens politic s-au eliminat prevederile care leagă organizarea internă a partidelor de organizarea administrativ-teritorială a ţării. "Eliminarea criteriului administrativ-teritorial aduce beneficiul posibilităţii de a înfiinţa partide locale, independent de diviziunea administrativ-teritorială existentă, ceea ce va avea un rol esenţial în dinamizarea vieţii politice la nivel local. Se vor putea organiza astfel structuri de partid, care să răspundă activ problemelor cotidiene ale cetăţenilor", se arată în expunerea de motive. Proiectul de lege modifică, totodată, unul dintre criteriile privind constatarea inactivităţii unui partid politic. Astfel, desemnarea de candidaţi de către un partid politic, singur sau în alianţă, nu se mai raportează la două campanii electorale parlamentare succesive, ci la două campanii electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, dar cerinţele sunt diferite în funcţie de natura alegerilor - locale, parlamentare sau europarlamentare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro