Să montezi un spectacol de Ibsen este o provocare, indiferent de nivelul tehnic şi calitativ la care ai ajuns ca regizor, iar Vlad Cristache a fost curajos, însă, din nefericire, spectacolul său este dezechilibrat. Prima parte păcătuieşte printr-o ancorare prea puternică în realitate, piesa pierzându-şi astfel din profunzime şi neatingându-şi scopul declarat de regizor. "Accentul se va pune pe rezonanţa în contemporaneitate a acestui poem clasic. Astfel, spectacolul va vorbi despre o societate contemporană întoarsă de la normalitate, în care scara valorilor este răsturnată, o societate care se scaldă în mediocritate şi care aplatizează conştiinţele indivizilor. Peer devine eroul-victimă al acestei lumi înnebunitoare prin banalitate, dedicându-şi viaţa evadării din mocirlă în speranţa conturării unui destin special", declara Vlad Cristache pentru teatru.webgarden.ro.
Sâmbătă, după prima parte a spectacolului, în care burlescul a fost supralicitat, au fost unii spectatori care chiar au părăsit sala. O altă greşeală a primei părţi este conturarea lui Peer ca un imbecil, un tânăr care face tot ceea ce face din prostie. Or, cine citeşte piesa poate observa că autorul a introdus anumite momente în care Peer vorbeşte cu sine, în faţa spectatorilor, tocmai pentru ca aceştia să realizeze că Peer nu este un prost, ci o persoană care dispreţuieşte lumea înconjurătoare şi o tratează ca atare. În scena în care Peer, dorind să se ducă la nunta celei de care a aflat că-l plăcea, Ingrid, pare că el îşi lasă mama să moară doar ca să mai facă o drăcovenie în plus, nicidecum pentru că mama voia să-i ruineze planurile crezând că aşa este mai bine pentru el, cum se înţelege foarte clar din original. O altă scenă în care, de dragul hazului, Peer este tratat ca un prost este cea de la nuntă, când o întâlneşte pe Solveig. Fata, speriată de exuberanţa lui, vrea să scape, să plece, şi atunci inventează că şi-a pierdut o clamă din păr. Ea dispare din scenă, iar Peer, ca prostul, începe să caute clama pe jos. În versiunea originală ea spune că i s-a desprins ciorapul, iar Peer arată că a înţeles mesajul şi nu face niciun gest idiot. Prima parte pare povestea banală a unui adolescent alintat, care nu este prea inteligent şi care vrea să parvină căsătorindu-se pentru bani. Spectatorul nu înţelege prea bine de ce se refugiază Peer în pădure şi de ce, după ce vine Solveig la el, hotărâtă să rămână, alege să plece în lume.
Partea a doua salvează spectacolul
Lucrurile se schimbă în partea a doua, care salvează spectacolul. Aici, într-adevăr, îl regăsim pe Ibsen, cu elementele lui de simbolism şi adâncă psihologie. Este mai evident că Ibsen arată forţele distructive ale vieţii aflate în plină acţiune. Odiseea lui Peer Gynt prin lume, întâmplările prin care trece şi care îi marchează existenţa sunt mai consistent redate, cu mai multe efecte bine realizate. Povestea este mai coerentă, iar monologurile lui Peer chiar aduc în discuţie probleme reale, la fel de actuale acum ca şi în 1876, când a fost scrisă piesa. Aici, marele merit îl are şi actorul Marius Stănescu, premiat în mai multe rânduri şi angajat al Teatrului "Odeon", aplaudat la scenă deschisă pentru performanţele sale. Ca prin farmec, idiotul din prima parte dispare şi lasă locul unui personaj chinuit de propriile decizii, chinuit de lumea exterioară, care nu-şi găseşte locul nici la balamuc. Apropiindu-se de finalul vieţii constată că "tehnica lui de supravieţuire", ocolirea problemelor, oricât timp şi efort ar necesita acest lucru, a fost una absolut mediocră, pentru care nu merită nici Raiul, nici Iadul, ci o nouă revenire pe Pământ. Perspectiva nu-l încântă şi atunci încearcă să aducă dovezi că a fost un mare nenorocit şi că merită Iadul. Nu reuşeşte, iar în disperare îşi aminteşte de Solveig, cea care îl aşteaptă de 40 de ani, crezând că îl va blestema şi îl va trimite în Iad. Surprinzător, dragostea lui Solveig îl salvează, pentru că i se mai dă un răgaz în această viaţă, să trăiască altfel decât mediocru.
Alături de Marius Stănescu, brăilenii au putut-o vedea pe tânăra Alexandra Sălceanu, care în cele câteva scene ale sale a reuşit să fie pură, sinceră, îndrăgostită de nebunaticul Peer până când personajul ei a îmbătrânit. Dragostea ei a trecut proba timpului, devenind astfel o Penelopă adusă în modernitate. Remarcabili au fost şi Bujor Macrin şi Adrian Nicolae, Cel Bun şi Cel Rău, care şi-au făcut mereu simţită prezenţa fără cuvinte, urmărind totul de la o celestă înălţime. Alături de ei au jucat: Liliana Ghiţă (Aase), Emilia Mocanu (Ingrid şi Femeia în verde), Zane Jarcu (Musiu Balon, Felahul, Cârmaciul, Un flăcău, Un priculici de curte), Costică Burlacu (Tatăl mirelui, Un priculici, Herr von Eberkopf, Husein, Bucătarul), Marcel Turcoianu (Aslak, Master Coton, Huhu, Căpitanul de corabie), Dan Moldoveanu (Unchiaşul Dovrei, Cârciumarul), Silvia Tariq (Mama mirelui, O vrăjitoare), Flori Popa (O fată, Un priculici mic), Wanessa Radu (Mama lui Solveig, Un priculici), Adrian Iacov (Mirele, Un priculici, Cel de veghe), Ilona Marin (Helga, Sora lui Solveig). Versiunea scenică şi regia îi aparţin tânărului Vlad Cristache, care a absolvit Regie-Teatru, în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti (UNATC) şi este în prezent masterand în "Arta regizorului de teatru" la UNATC la clasa profesorului Victor Ioan Frunză. Scenografia, inspirată şi sugestivă, îi aparţine lui George Mosorescu, iar ilustraţia muzicală lui Cornel Cristei.
