Mergi la conţinutul principal

Pedofilul din Obor, trimis în judecată pentru corupere de minori

• aflat în Arestul IPJ Brăila, recidivistul Augustel Dumitru Şerban, condamnat deja, de două ori, pentru viol şi act sexual cu minori, a fost dat pe mâna judecătorilor • individul de 36 de ani, ieşit din puşcărie în luna iunie, este acuzat că l-a acostat pe un minor de 9 ani şi că l-a dus într-un loc retras din cartierul Obor, unde l-a mângâiat pe fund • de faţă se afla un alt minor, în vârstă de 11 ani •

 

Recidivist cu o “coadă” de 407 zile de închisoare, Augustel Dumitru Şerban, în vârstă de 36 de ani, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor. Deşi a negat, iniţial, că l-ar fi mângâiat pe fund pe un băieţel în vârstă de 9 ani, Şerban a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar acum se află tot în Arestul IPJ. Pedofilul a fost liberat condiţionat din penitenciar în vara acestui an, după ce suferise două condamnări, de 9, respectiv 10 ani de închisoare, pentru viol asupra unui minor şi act sexual cu un minor. Victimele au fost băieţi de 9, respectiv 10 ani.

În ziua de 21 septembrie 2017, Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată de mama minorului C.R., în vârstă de 9 ani, care a precizat că, pe 19 septembrie, fiul său se juca împreună cu patru copii în vecinătatea blocului în care locuieşte, când a fost acostat de un individ necunoscut, ademenit cu un telefon mobil şi dus într-un loc dosit, unde a fost mângâiat pe fund. În baza plângerii penale depuse, poliţiştii au declanşat cercetările şi l-au identificat pe individul cu apucături de pedofil, iar pe 9 octombrie 2017 l-au dus în Arestul IPJ Brăila.

 

Recidivist la vânătoare de copii în Obor

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în seara zilei de 19 septembrie 2017, în jurul orei 19:00, minorul C.R., în vârstă de 9 ani, se juca împreună cu alţi patru băieţi cu vârste între 8 şi 12 ani, în parcarea unui bloc de pe strada Oborului. Cei cinci minori erau supravegheaţi de două rude apropiate, şi anume mama minorului C.E.A., în vârstă de 8 ani, şi bunica minorului N.M.S., de 12 ani. Procurorul de caz precizează:

“La un moment dat, cei cinci minori au făcut o tură cu trotinetele pe lângă blocul AB4, ieşind din raza vizuală a adulţilor, împrejurare în care, (ajunşi) pe strada Pietăţii, au fost abordaţi de către inculpatul Şerban Augustel Dumitru (...) sub pretextul că a găsit un telefon mobil lângă Cimitirul Sfântul Constantin, pe care l-a prezentat minorilor, aceştia observând că era marca Huawei, prevăzut cu touch-screen, carcasă de culoare albă şi display-ul de dimensiuni mari. În continuare, inculpatul a încercat să le menţină atenţia minorilor, precizându-le că intenţionează să organizeze un “concurs” iar cel care va face cea mai frumoasă poză cu acel telefon mobil, îl va primi cadou. Totodată, le-a spus minorilor că a găsit pe stradă o bancnotă de 20.000 euro (!), aspect care le-a stârnit curiozitatea.

După ce i-a făcut pe copii din cale-afară de curioşi, pedofilul i-a însoţit până în parcarea unde obişnuiau să se joace; mama minorului de 8 ani l-a observat tocmai când îi întreba cum îi cheamă şi le povestea despre copilăria sa (!), precizând, totodată, că este căsătorit şi că are un fiu de vârstă apropiată cu a lor.

Recidivistul le-a repetat copiilor că ar fi găsit telefonul mobil şi bancnota de 20.000 de euro, arătându-le diferite poziţii în care se puteau fotografia, ca să iasă bine. Ba, la un moment dat, i-a permis unuia dintre minori să-i facă o fotografie.

La un moment dat, rudele copiilor (amintite mai sus) le-au solicitat acestora să se întoarcă în locul unde se jucau de obicei, aproape de scara blocului. Pedofilul a continuat să se ţină după ei, iar doi dintre aceştia, C.E.I., de 11 ani, şi C.R., de 9 ani, au rămas mai în urmă, arătându-se încântaţi de propunerea cu “concursul”.

 

I-a băgat copilului mâna în pantaloni, apoi l-a luat pe “nu” în braţe

În aceste condiţii, profitând de natenţia martorilor U.N. şi C.L. (bunica, respectiv mama celor doi minori, amintite mai sus - n.r.), inculpatul i-a ademenit pe minorii C.E.I. şi C.R. prin insistenţele adresate verbal acestora, de a face fotografii, precum şi prin falsa convingere creată minorilor cu privire la posibilitatea de a obţine acel telefon mobil, conducându-i pe cei doi minori pe strada Pietăţii, traversând strada Anton Pann şi deplasându-se printre blocurile G1 şi L1, către linia de cale ferată, într-un loc lăturalnic (...) pentru a micşora probalilitatea de a fi observat de cineva”, precizează reprezentantul acuzării.

Acolo, pedofilul i-a dat telefonul mobil minorului de 11 ani, cerându-i să-i facă o poză împreună cu minorul de 9 ani. I-a spus, totodată, în mod ironic, victimei “să nu mai stea încordată”, recomandându-i să se relaxeze. De frică, minorul nu a reacţionat în niciun fel.

În continuare, puşcăriaşul i-a introdus copilului mâna în pantaloni pe la spate, în zona feselor. Anchetatorii spun că, imediat după ce minorul de 11 ani a efectuat captura foto, i-a dat pedofilului telefonul mobil şi, profitând de faptul că acesta vizualiza fotografia, a fugit mâncând pământul spre scara blocului, împreună cu celălalt minor, ce fusese pipăit, povestind ulterior cele întâmplate părinţilor.

Iniţial, Augustel Dumitru Şerban a negat că s-ar fi aflat în cartierul Obor în momentul săvârşirii faptei, afirmând că, în acea zi, fusese la până la ora 17:30, după care s-a aflat la domiciliu până a doua zi. Inculpatul a fost însă recunoscut din planşele foto prezentate de poliţişti minorilor şi martorilor audiaţi. Ulterior, pus în faţa probelor, Şerban a recunoscut că l-a mândâiat pe minorul de 9 ani şi că l-ar fi strâns de fese, dar că a făcut-o fără a-i băga mâna în pantaloni.

Mai mult, unul dintre martorii audiaţi a declarat că şi l-a amintit pe agresorul sexual pentru că, într-o duminică, l-a observat cu bicicleta în Parcul Monument, după ce le atinsese pe fund pe nişte tinere. Brăileanca le-a auzit pe fete strigând, apoi a solicitat sprijinul unor jandarmi care se aflau în apropiere, însă agresorul reuşise să se facă nevăzut.

În prezent, minorul de 9 ani pipăit de recidivistul Şerban urmează şedinţe de consiliere psihologică, la solicitarea mamei sale. Pe 9 octombrie 2017, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul pedofilului, reuşind să identifice telefonul marca Huawei despre care au precizat minorii acostaţi în cartierul Obor. “În aceeaşi împrejurare, s-a constatat că inculpatul avea în agenda foto a telefonului mobil foarte multe fotografii cu persoane ce par a fi minore”, precizează procurorul de caz. Anchetatorii au mai descoperit că Augustel Dumitru Şerban ştersese, prevăzător, 12 fotografii făcute pe 19 septembrie 2017, exact ziua în care i-a corupt pe cei doi minori, de 9 şi de 11 ani. 

Cazul a fost trimis instanţei de judecată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro