Paznici cu alcool “la bord” sau picotind de somn | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Paznici cu alcool “la bord” sau picotind de somn

poliţiştii din Ianca au efectuat controale la mai multe obiective pentru a vedea cum se efectuează serviciul de pază • au fost controlaţi 79 de agenţi de pază, fiind identificaţi 12 paznici sub influenţa alcoolului şi doi care dormeau • s-au aplicat amenzi în valoare totală de 2.500 lei

 

Pază efectuată cu “eficienţă”, de paznici care se cinsteau cu alcool sau dormeau la muncă. Poliţiştii din Ianca au prins 12 agenţi de pază certaţi cu legea.

La data de 5 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca, sprijiniţi de jandarmi, au desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă, în vederea identificării obiectivelor, modului de depozitare a bunurilor şi valorilor şi evaluarea gradului de asigurare a pazei şi eficienţa acesteia. Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost controlate 16 obiective, 79 de agenţi de pază şi au fost constatate 12 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. “În urma activităţilor desfăşurate, au fost identificaţi 12 agenţi de securitate, dintre care şapte efectuau serviciul de pază sub influenţa băuturilor alcoolice, doi au fost depistaţi în timp ce dormeau în postul de pază, iar trei au fost găsiţi fără a purta asupra lor mijloacele de autoapărare din dotare. Cei 12 agenţi de securitate au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 2.500 lei conform Legii 333/2003”, a precizat Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro