Patronul de tarabă, victimă sigură

Nu mulţi au avut însă resurse financiare pentru a demara o afacere de anvergură, care presupunea un capital important pentru realizarea unor investiţii minime. Cel puţin în Brăila, după închiderea marilor întreprinderi, au fost destui cei care au preferat să înceapă o afacere în comerţ. Sute de firme au fost înfiinţate pentru ca proprietarii să-şi poată deschide o tarabă în piaţă ori să vândă într-un stand dintr-un complex comercial. Reţeta aplicată a fost relativ simplă: au văzut ce se cere pe piaţă, au adus marfă din marile angro-uri din Bucureşti, au pus un adaos comercial şi au devenit patroni. Veniturile obţinute au asigurat traiul de zi cu zi al propriei familii, plus 2 -3 săptămâni de concediu anual şi neapărat o maşină nouă. În timp, puţini au fost cei care au reuşit să depăşească stadiul de mic comerciant. Şi asta pentru că unii nu au putut, iar alţii nu au vrut să acumuleze capital pe care să-l investească în dezvoltarea afacerii ori să încerce alte domenii de activitate gen producţie sau servicii. Astfel, au rămas cantonaţi într-un cerc vicios, din care, cu timpul, n-au mai putut să scape.

Micii comercianţi au sperat că puterea de cumpărare a brăileanului de rând va creşte, ceea ce pentru ei s-ar traduce în "cumpărători cu mai mulţi bani de cheltuit". Din păcate, realitatea a fost departe de speranţele lor. Dimpotrivă, i-a pus faţă în faţă cu probleme grave, ce le-au pus în pericol mica afacere. În primul rând, au intrat în piaţă marii retaileri, care au impus un alt stil de a vinde. Rezultatul: segmentul de cumpărători cu venituri medii a migrat către hypermarket, lăsând cu buza umflată micii comercianţi, cărora le-au rămas drept clienţi doar cei cu venituri mici. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. A venit criza şi Guvernul s-a gândit la tot felul de soluţii care să aducă mai mulţi bani la buget şi să scoată, într-un fel sau altul, la lumină o parte din profiturile obţinute la negru. Aşa s-a ajuns la propunerea introducerii impozitului forfetar de minim 542 lei lunar (ceea ce trimestrial înseamnă 1.625 lei, iar anual circa 1.500 de euro) pentru microîntreprinderi. Deşi, aparent, suma pare mică, Guvernul mizează pe venituri de 3-400 de milioane de euro în plus la bugetul de stat de pe urma impunerii acestui prag minim de impozit. Iar când e vorba de strâns bani pe vreme de criză, e clar că Guvernul va face tot posibilul ca propunerea să devină realitate!

Cu alte cuvinte, indiferent dacă are profit sau nu, fiecare mic afacerist va trebui să cotizeze lunar cu o sută şi ceva de euro la bugetul de stat. Ce înseamnă asta pentru cel din spatele tejghelei sau tarabei? Să luăm exemplul unui comerciant care singur face aprovizionarea şi mai stă şi la vânzare, iar pentru a face faţă concurenţei practică un adaos de 50% în medie. Ei bine, ca să scoată măcar banii de impozit, comerciantul nostru ar trebui să aibă vânzări lunare de 7.000 lei (70 milioane lei vechi)! Atenţie, din aceşti bani el îşi acoperă doar cheltuielile directe (marfa şi transportul acesteia, asigurarea pentru maşină, chirie, CAS, şomaj, pensie) şi viitorul impozit obligatoriu. Frustrant, nu? Pentru că, se ştie, mai ales acum pe criză, cât trage un "patron" de stand sau de tarabă ca să vândă de 70 milioane pe lună!
Concluzia, la o cifră de afaceri de 7.000 lei, un patron munceşte doar pentru stat. Abia peste acest prag se cheamă că scoate un ban şi pentru buzunarul său. Aşadar, din "propriul stăpân" cum s-a visat în anii '90, vrând-nevrând patronul nostru a devenit "propriul sclav". În acest context este foarte clar că pentru mulţi dintre ei noul impozit va însemna un "brânci" în groapa comună a sectorului antreprenorial: FALIMENTUL.