Mergi la conţinutul principal

Partidele, presa şi ONG-urile pot participa la şedinţele comisiei ce urmăreşte organizarea alegerilor

Prevederea figurează într-o Hotărâre adoptată de Guvern în şedinţa din această săptămână.

O Comisie tehnică centrală prezidată de ministrul Internelor, Dan Nica, va coordona şi urmări îndeplinirea sarcinilor prevăzute de legislaţia privind alegerea preşedintelui României. Membrii Comisiei sunt secretarul de stat din Ministerul Internelor (MAI) responsabil de relaţia cu prefecturile, secretarul de stat pentru Comunităţile locale şi cel care coordonează Departamentul Ordine şi Siguranţă Publică din MAI. În cadrul Comisiei vor fi reprezentate alte nouă ministere, la nivel de secretar general sau secretar de stat, dar şi AEP, INS, STS, Electrica SA, Administraţia Rezervelor de Stat, posturile publice de radio şi televiziune şi agenţia de presă de stat.
"La şedinţele Comisiei tehnice centrale pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai Clubului Român de Presă, ai altor instituţii ale administraţiei publice centrale interesate şi ai organizaţiilor guvernamentale", se arată în textul Hotărârii.
Reprezentanţii partidelor politice parlamentare, ai Clubului Român de Presă şi ai ONG-urilor pot participa şi la şedinţele comisiilor tehnice judeţene şi la cele ale Comisiei tehnice a Capitalei. Aceste comisii vor informa săptămânal Comisia tehică centrală în legătură cu stadiul pregătirii alegerilor prezidenţiale, iar Comisia tehnică centrală va informa tot săptămânal, la rândul său, Guvernul.
Totodată, o "comisie de transparenţă" alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui partid parlamentar, din doi reprezentanţi ai ONG-urilor şi doi ai Clubului Român de Presă va supraveghea, în perioada electorală, modul în care sunt cheltuite fondurile alocate pentru organizarea scrutinului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro