Mergi la conţinutul principal

Parlamentarii, între controverse și legi cu dedicație

Actualul Parlament se pregăteşte de campanie electorală, dar bilanţul ultimului an nu flatează ultima legislatură aleasă uninominal. Au fost nenumărate legi populiste, pensii speciale şi amnistii extinse, proiecte care au divizat societatea, presărate cu câteva măsuri utile pentru români.

Decembrie, 2015. Parlamentarii au intrat în vacanţa de iarnă după ce şi-au dăruit pensii speciale. În 2016 au încercat să instituie pensii de merit şi pentru aleşii locali, dar legea a fost respinsă de două ori de Curtea Constituţională.

Tot Curtea Constituţională a blocat un alt set de privilegii pe care aleşii voiau să şi le acorde. Este vorba despre amnistierea parlamentarilor care şi-au angajat rudele din bani publici. Ultimul vot care a revoltat opinia publică a avut loc chiar în această săptămână. Senatorii au scăpat clasa politică, pentru moment, de scandalul doctoratelor plagiate, anulând rolul consiliului de atestare a diplomelor.

Printre bilele albe pe care alegătorii le-ar acorda Parlamentului se numără Legea dării în plată. Criticată de bănci, legea le-a dat speranţe românilor care nu îşi mai pot plăti ratele.

Eliminarea plafonului la indemnizaţiile pentru mame a fost un proiect care a pus în dificultate Guvernul. Iniţial executivul a anunţat că nu dispune de suficienţi bani la buget.

Legislatura se încheie şi cu restanţe în ce priveşte un sistem coerent de pensii sau legea avocaturii. Pe masa deputaţilor se află şi un proiect care prevede conversia creditelor la cursul istoric.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro