Pute. Pute discret uneori, când adierea vântului îţi aduce sub nas un miros urât de nu-ştiu-ce, şi, pentru o clipă, te gândeşti că pe undeva, prin boscheţii din jurul tău, cadavrul unui maidanez e devorat de viermi. Pute. Pute în valuri alteori. Pute a hoituri, a budă ori a iad, pute a excremente. Pute, iar mirosul îţi intră în casă odată cu aerul fierbinte prin sita din fereastră ori, răcit, prin tubulaturile aparatului de aer condiţionat. Duhneşte când bei o bere pe terasa de pe faleză ori când vrei să te relaxezi pe un scaun în curte. Miroase îngrozitor când dormi, şi aproape că ajungi să visezi că cineva ţi-a aruncat veceul în aer, duhneşte când îţi vin în vizită prietenii din alte oraşe, şi încerci fâstâcit să le explici că nu pute din vina ta.
"Pute de la Caruz", te-ai obişnuit să spui aproape resemnat, mai ales că vară de vară, mirosul ăsta îţi inundă plămânii şi nimeni nu pare că vrea ori că poate să-l oprească.
Pute a căcat de porc, îţi spun. Şi îţi propun să-i spunem exact aşa, să nu ne mai ascundem după expresii simandicoase. Brăila miroase a căcat! Un cuvânt urât, dar nu mai urât decât mirosul pe care îl defineşte. Nu compost, nu reziduuri, nu resturi. Căcat! Complexul de porci deţinut de familia omului de afaceri Gheorghe Caruz aruncă în atmosferă, în fiecare vară, un miros greu, de căcat. Iar mirosul ăsta nu-i deranjează îndeajuns nici pe primar, nici pe preşedintele CJ, nici pe consilierii locali şi judeţeni şi nici pe parlamentarii brăileni care-şi hodinesc ciolanele în fotoliile din Casa Poporului ori pe plajele din alte ţări. Nu-i deranjează. Fiindcă dacă i-ar fi deranjat, într-un an de zile de mandat ar fi întors problema pe toate feţele.
Acum o să-ţi spun că sunt pesimist. Şi că nu cred că problema mirosului de căcat de porc se va rezolva prea curând. În fond, relaxarea politicienilor locali şi rezistenţa lor în faţa duhorii este expresia faptului că miliardarul liberal Caruz are proptele grele şi că interesele din jurul său sunt transpartinice. Prin urmare, cred că iniţiativa lăudabilă a lui Marian Dragomir, primul şef al Gărzii de Mediu care are curaj să se ia la trântă cu producătorul de duhoare şi de carne de porc, se va lovi curând de un zid format din colegi de partid şi adversari politici, şefi şi şefuleţi, cuscri, fini şi cumnaţi, toţi îmbârligaţi şi legaţi prin fire invizibile şi toţi adulmecând acelaşi parfum. Parfumul banilor.
Şi o să-ţi mai spun că în lupta cu mirosul de căcat, şefului Gărzii de Mediu nu-i este de ajuns sprijinul presei. Mai are nevoie şi de sprijinul tău.
