Indubitabil, numirea unui tehnocrat la butoanele guvernului ar fi fost varianta cea mai inspirată. Mai ales în contextul cu ticăit de bombă al programului convenit cu FMI şi al acutizării setei de sânge din gâtul poporului. S-o luăm şcolăreşte: a) dogma unui tehnocrat autentic - "fără mamă, fără tată" - este aceea de-a tăia în carne vie în rândul clientelei politice, ţinând-o departe de borcanul cu miere bugetară; b) numirea în acest moment a unui tehnocrat, care să fie în graţiile PDL şi ale lui Băsescu, venită la pachet şi cu o remaniere, ar spori atât şansele de reabilitare în sondaje a democrat-liberalilor, cât şi recredibilizarea Guvernului. Până aici, totul bine şi frumos. Numai că ne aflăm în România, în plină junglă politică şi deşert electoral, unde previziunile îşi dau duhul înainte de-a deveni probabilităţi. Anul acesta se anunţă o probă de foc. Boc va intra pe un teren înţesat de mine antipersonal - restructurarea regiilor. Cu alte cuvinte, restructurarea cuiburilor de rechini clientelari, deoarece e cunoscut faptul că prin intermediul regiilor se dau cele mai mari tunuri financiare pe placul clientelei politice şi se face cea mai grozavă mită electorală. După cum spune Sebastian Lăzăroiu, probabil cel mai competent analist politic al momentului: "Aici clientela tuturor partidelor va fi lovită direct în inimă". Însă apare o problemă: mediul politic românesc, fidel psihologiei de prădător a epocii Năstase et. Comp., nu poate înghiţi o asemenea "revoluţie". Mafia politică va strânge imediat rândurile. Odată instalat un tehnocrat, nu vreau să-mi imaginez ce urlete de fiare rănite se vor dezlănţui în Parlament - opoziţia cu barosul pe umăr, tone de moţiuni de cenzură etc. Altfel spus, o altă criză politică, ce ar spori starea de vertij a electoratului. Totuşi, ar exista o tehnică de-a pune căpăstru partidelor. O explică tot Lăzăroiu: ameninţarea cu alegerile anticipate. Numai că, pe fondul dispreţului popular de care are parte PDL la această oră, partidul ar bifa un eşec devastator. Un motiv sugestiv îl reprezintă segmentul electoral aşa-zis liberal. Chiar dacă se presupune că electoratul liberal este scârbit de logodna grotescă dintre PNL şi PSD, în proporţie de 90% acesta nu va paria pe PDL. De ce? Păi, pentru că va vedea întotdeauna în PDL doar o faună excentrică, "cu de toate", însă fără poziţie politică. Pe scurt, un partid cu vocaţia trădării.
Aşadar, decizia lui Emil Boc de-a rămâne premier nu este pe atât de "paranoică" pe cât pare. În primul rând, actualul context socio-politic este unul atipic - totul este incertitudine, nimic nu poate fi anticipat, plutim într-o nebuloasă. Adică, acest prezent politic nu mai poate fi abordat în notă clasică, prin raportare la trecut. De la o secundă la alta, calculele se dau peste cap. În al doilea rând, criza economică nu a ascuţit de nicio culoare "văzul politic" al poporului. Din contră, l-a făcut şi mai vulnerabil în faţa pomenii electorale.
Deci, şi în 2012 se anunţă tot o vânătoare populistă. Altă soluţie nu există. Cel puţin deocamdată. Poporul român nu este încă pregătit să iasă din psihoza răului cel mai mic.
