Mergi la conţinutul principal

Palatul copiilor - 60 de ani de existenţă

Sute de elevi s-au bucurat, în urmă cu câteva zile, de un eveniment deosebit din viaţa Palatului Copiilor: împlinirea a 60 de ani de la înfiinţare, moment sărbătorit cu fast la Palatul Lyra. La cursurile acestei instituţii sunt înscrişi peste 3.000 de copii, care frecventează gratuit cele aproape 20 de cercuri în care îşi dezvoltă abilităţile. "Deviza noastră este: «Educaţia după educaţie naşte genii». Şi spunem acest lucru pentru că aici noi cultivăm şi dezvoltăm performanţa. Ne străduim şi reuşim, iată, de 60 de ani, să valorificăm talentele copiilor brăileni. Rezultatele nu întârzie să apară, an de an, la concursurile de profil elevii formaţi de noi obţin premii şi distincţii care ne confirmă faptul că munca noastră este potrivită aptitudinilor lor", a declarat încântat prof. Ghiţă Nedelcu, directorul Palatului Copiilor şi coordonatorul cercului de Orientare turistică. Profesorul coordonator al Cercului de Ziaristică, Nicoleta Butnaru consideră că a întâlnit nişte copii minunaţi. "Lucrez cu o plăcere deosebită cu ei, sunt plini de emoţie şi se exprimă pe măsură. Aici le valorificăm spontaneitatea, le încurajăm dorinţa de a asculta şi de a se face ascultaţi, îi ajutăm să comunice eficient şi să se exprime în scris. Rezultatele se văd, am reuşit să scoatem prima noastră revistă şi suntem tare mândri de produsele noastre jurnalistice".
Profesorul coordonator al Cercului de Muzică Populară, Gigi Dogărescu, s-a declarat şi el mândru şi fericit de dorinţa copiilor de a învăţa muzica populară. Talentul micuţilor şi bucuria lor de a dansa, de a cânta şi de a juca s-a văzut şi în serbarea pe care au prezentat-o. De la muzică clasică, la dans modern, de la cântece interpretate cu instrumente tradiţionale, la o foarte reuşită scenetă, toate au reuşit să creeze un moment emoţionant pentru toţi cei prezenţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro