Mergi la conţinutul principal

Pâine albă din grâu cumpărat la negru. Patronul turc de la brutăria EDERA, trimis în judecată pentru evaziune cu cereale


Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a 12 persoane care au constituit un grup infracţional ce acţiona în mai multe judeţe, printre care şi Brăila. |Aici era una din firmele prin care se derulau afacerile. Vorbim despre caracatiţa turcească, prin care s-au sustras milioane de euro. Activitatea se baza pe achiziţii de grâu, în mare parte la negru. Practic, angajaţii firmei achiziţionau cereale de la producători întocmind documente în care erau evidenţiate cantităţi infime faţă de cele achiziţionate în mod real. Grâul, odată procesat, pleca sub formă de făină în magazine şi angro-uri, fără acte. Totodată, făina era folosită în brutăriile deţinute de către afaceriştii turci, covrigii, pâinea şi restul produselor de panificaţie comercializându-se tot în afara legii, fără a fi evidenţiate în contabilitatea firmelor. Printre cei 12 se numără şi Merkit Ali Ekrem, coordonator al SC EDERA IMPEX SRL Brăila şi SC EDA IMPEX COM SRL Brăila.

Diicot - Biroul Teritorial Buzău i-a deferit instanţei pe următorii:
MERKIT ALI ERDEM, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la infracţiunea de evaziune fiscală în formă calificată, delapidare, participaţie improprie la infracţiunea de spălare de bani, instigare la fals în evidenţele contabile oficiale şi cumpărare de influenţă.
- MERKIT ALI EKBER, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la evaziune fiscală în formă calificată, delapidare, participaţie improprie la infracţiunea de spălare de bani, instigare la fals în evidenţele contabile oficiale si cumpărare de influenţă.
- MERKIT ALI EKREM, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la evaziune fiscală, delapidare şi instigare la fals în evidenţele contabile oficiale.
- MERKIT ALI OZGUR, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la evaziune fiscală în formă calificată, delapidare şi participaţie improprie la spălare de bani.
- MERKIT A. E. YILDIRIM, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală, complicitate la delapidare şi complicitate la cumpărare de influenta.
- KISIOGLU CAGDAS, pentru infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la delapidare,
- BURCIU LUMINIŢA, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, delapidare şi fals în evidenţele contabile oficiale,
- DOBRIN EMILIA, pentru infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă calificată, delapidare, spălare de bani şi fals în evidenţele contabile oficiale,
- DAVID ELENA, pentru infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă calificată, delapidare, spălare de bani şi fals în evidenţele contabile oficiale
- BUZOIANU NUŢA, pentru infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, complicitate la delapidare şi fals în evidenţele contabile oficiale
- PRUSAC JENICA, pentru infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, complicitate la delapidare şi fals în evidenţele contabile oficiale,
- HOLBAN EUGEN, pentru infracţiuni de trafic de influenta.

Achiziţii de grâu fără documente

Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că în perioada 01.2010 - 15.10.2013,  inculpaţii MERKIT ALI ERDEM,  MERKIT ALI EKBER, MERKIT ALI OZGUR, care au coordonat în fapt activitatea economica şi comerciala a SC DELSAN PROD SRL  Buzău şi SC ZENI PAN SRL Urziceni, jud. Ialomiţa, împreună cu inculpatele DOBRIN EMILIA, DAVID ELENA (contabilele primei societăţi evidenţiate) şi inculpaţii MERKIT ALI EKREM, ( în calitate de coordonator al SC EDERA IMPEX SRL  Brăila si SC EDA IMPEX COM SRL  Brăila - pct. de lucru Slobozia), PRUSAC JENICA (cea care a întocmit documentele de evidenţă primară la SC EDERA IMPEX SRL Brăila) şi BUZOIANU NUTA, care a îndeplinit aceeaşi însărcinare la SC EDA IMPEX COM SRL Brăila, sprijiniţi de inculpaţii MERKIT YILDIRIM si KISIOGLU CAGDAS, au creat un amplu circuit evazionist pe întreg lanţul de achiziţie de cereale, prelucrare /procesare a acestora si de vânzare a derivatelor si produselor finite astfel obţinute (faina, tărâţa şi produse de panificaţie), fără înregistrarea operaţiunilor si veniturilor realizate in evidentele contabile.
 Activitatea infracţională s-a concretizat în achiziţia de grâu fără documente justificative (ca procedee practice, se foloseau aceleaşi avize de însoţire a mărfii pentru trei-patru camioane care transportau cereale sau se foloseau avize de însoţire a mărfii în alb, care erau completate în momentul opririi şoferilor in trafic de către organele de politie. De asemenea, se foloseau borderouri de achiziţie emise de producătorii agricoli pentru mai multe curse de transport de grâu, iar in cazul în care şoferii nu erau opriţi pe traseu, borderoul era restituit furnizorului şi marfa transportată nu era înregistrată) .
Surplusul de grâu astfel rezultat, pentru care nu se întocmeau documente de evidenţă contabilă de către SC DELSAN PROD SRL Buzău, era procesat la Moara din comuna Ulmeni, în beneficiul SC ZENI PAN SRL Urziceni, care funcţiona în fapt tot în mun. Buzău, având acelaşi sediu  cu SC DEL SAN PROD SRL Buzău, ambele firme fiind controlate în fapt de aceiaşi inculpaţi.
Produsele rezultate în împrejurările menţionate nu erau înregistrate în fişele de magazie ale societăţilor incriminate, fiind apoi comercializate.

Livrări către brutăriile din Brăila

În unele cazuri, exemplarul de evidenţă primară care exprima cantitatea reală vândută, împreună cu înscrisurile adiacente (avize, tichete de cântar, însemnări private de natură financiară) erau distruse prin incendiere, în mod periodic, de către inculpaţi. Se întocmeau documente de evidenţă contabilă dublă de agenţii economici şi la livrarea de făină către unităţile proprii de productie, tip brutărie ale SC EDERA IMPEX SRL Brăila şi SC EDA IMPEX COM SRL  Brăila, produsele de panificaţie astfel rezultate fiind vândute fără documente legale, în condiţiile în care faina eliberată pentru producţie nu era înregistrata în fişele de magazie.
Prin activitatea infracţională s-a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în valoare de 12.206.307,36 lei reprezentând impozit pe profit şi TVA.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Merkit Ali Erdem şi-a însuşit sumele de 125.160 euro, 36.230 USD si 61.395 lei din activitatea infracţională şi a dispus transmiterea acestora către alte persoane (conaţionali) din Turcia, Germania si Suedia de pe numele unor salariaţi ai SC DEL SAN PROD SRL, în scopul ascunderii originii ilicite a banilor.
În cauză au fost extinse cercetările penale şi pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, reţinându-se prin rechizitoriu că inculpaţii MERKIT ALI ERDEM si  MERKIT ALI EKBER  au remis la 05.07.2013 suma de 10.000 euro (5.000 euro fiecare) pretinsă de inculpatul Holbanu Eugen la data de 04.07.2013 pentru ca acesta să intervină la prefectul judeţului Buzău (care urma să primească suma de 3.000 euro) şi la conducerea D.S.V.S.A  Bucureşti (unde urma să se remită suma de 5.000 euro) pentru ca aceşti funcţionari să întreprindă demersurile necesare pentru neînchiderea punctului de lucru tip brutărie al SC DEL SAN PROD SRL Buzău, după ce activitatea acestuia fusese suspendată pentru remedierea unor deficienţe de natură igienico-sanitară.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Buzău .
În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii în valoare de 2.628.515 euro şi 825.636 lei, în vederea recuperării prejudiciului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro