Mergi la conţinutul principal

"Ori se aprobă listele trimise de conducerea actuală a PDL Brăila ori unii domni pleacă acasă"

Ministrul interimar al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, coordonator al PDL Brăila, crede că cineva cu influenţă în PDL a modificat listele cu propuneri pentru directorii de deconcentrate, trimise de către conducerea PDL Brăila la Bucureşti. Acesta nu a vrut să dea nume, însă a insistat pe faptul că ştie despre cine e vorba, că persoana respectivă crede că a ajuns pe funcţia sau în fotoliul în care e pe merite proprii şi nu ajutată de partid, dar că se înşeală, iar el, Sandu, va rezolva problema asta. "Sunt unii domni puşi de partid în unele funcţii, dar care apoi ajung să creadă că e meritul lor personal că se află acolo. Dar vom rezolva situaţia. Ori se aprobă listele trimise de conducerea actuală a PDL Brăila, ori domnii ăia pleacă acasă. Mereu, la Brăila, trebuie să fie cineva care pune o virgulă unde nu trebuie. Dar părerea mea e că atâta vreme cât PDL e la guvernare, se conduce şi în teritoriu tot cu oameni ai PDL", a comentat Sandu. Acesta a mai adăugat că, de fapt, sunt două probleme legate de directorii de deconcentrate la Brăila, una cu cei puşi pe vremea coaliţiei PDL - PSD şi care acum sunt în concedii medicale, deci nu pot fi înlocuiţi prea uşor, şi "mai e vorba şi de un mic abuz al unui domn pus pe o anumită funcţie, dar e o problemă pe care o voi rezolva", a încheiat, misterios, Sandu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro