Mergi la conţinutul principal

Orchestra Simfonică «Lyra» şi-a schimbat numele şi sediul

Instituţia Publică de Spectacole Orchestra Simfonică "Lyra" îşi schimbă numele în Filarmonica "Lyra - George Cavadia" Brăila şi se mută în Casa Tineretului. "Noutăţile" au fost aprobate în şedinţa Consiliului Judeţean de luni. În proiect, se arată că această decizie vine ca urmare a şedinţei consiliului administrativ al acestei instituţii de cultură din 9 octombrie 2015.
De ce "George Cavadia"? Iată răspunsul oferit de iniţiatori: "Denumirea de Filarmonica «George Cavadia» a fost aleasă ca un omagiu adus peste timp marelui compozitor şi interpret, unul din finanţatorii importanţi în formarea Societăţii Filarmonice Lyra şi construirea clădirii monumentale cu acelaşi nume", potrivit documentelor anexate proiectului de hotărâre ajuns pe masa CJ Brăila.
De menţionat că schimbarea de denumiri pentru instituţiile publice sau obiectivele de interes judeţean se face de către consiliile judeţene, prin hotărâre, cu avizul consiliului local pe al cărui teritoriu administrativ sunt amplasate instituţiile şi obiectivele în cauză. De asemenea, mai este necesar şi avizul Prefecturii. Astfel, Consiliul Local Municipal Brăila a dat aviz favorabil prin HCLM din data de 26 februarie 2016, la fel ca şi Prefectura Brăila.
În plus, iniţiatorii proiectului motivează această schimbare a denumirii prin "dorinţa de a înfiinţa o filarmonică de stat al cărei scop este cultivarea şi răspândirea muzicii prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale etc". Scopul Filarmonicii este acela de a promova tinerele talente locale şi naţionale, se mai menţionează în anexele proiectului.
În prezent, sediul Lyra este pe strada Cojocari, nr. 21 (Palatul Lyra). Acesta va fi schimbat, aşa cum se menţionează în hotărârea Consiliului Judeţean, pe Calea Călăraşilor, nr. 52.
În rest, totul rămâne la fel pentru instituţia culturală: bugetul de venituri şi cheltuieli, personalul, finanţările etc.
Proiectul de hotărâre a trecut de Consiliul Judeţean cu unanimitate de voturi, deşi, iniţial, unii consilieri erau de părere că "se şterge istoria Lyra". Ionel Cândea, directorul Muzeului "Carol I", prezent în sală, dar şi independentul Marian Căpăţînă le-a explicat că se înşală, aducându-le argumente puternice în acest sens. Aceştia au vorbit despre începuturile Societăţii Filarmonice "Lyra", care datează din 1883.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro