Mergi la conţinutul principal

Oportunităţi de dezvoltare a sectorului medical în mediul urban

Potrivit societăţii de consultanţă şi management în afaceri "Emar Cons" Brăila, o oportunitate deosebită prin prisma criteriilor de eligibilitate stabilite pentru Programul Operaţional Regional (POR) pe axa 4 - domeniul de intervenţie 4.3., o constituie accesul la finanţări adresate cabinetelor medicale individuale, dar şi policlinicilor private. "Este foarte important de reţinut faptul că finanţarea în cadrul acestei măsuri ajunge până la 70% din valoarea eligibilă a proiectului, cu menţiunea că sprijinul nerambursabil per proiect este de 200.000 euro. Cu bani europeni nerambursabili solicitantul poate construi, dota, moderniza sau extinde spaţii private în care se desfăşoară activităţi medicale", a punctat Maranda Enciu, administratorul "Emar Cons". Tot în cadrul Programului Operaţional Regional există oportunităţi şi pentru transportatorii de mărfuri din categoria microîntreprinderi, care pot accesa fonduri nerambursabile de maxim 100.000 euro per proiect. "Am observat că foarte multe firme de transport marfă nu au mijloace de transport specializate pentru astfel de activităţi ori că sunt învechite. Prin accesarea fondurilor europene disponibile în cadrul acestei măsuri se poate moderniza parcul auto pentru transportul de marfă rutier, pe apă şi aerian. De asemenea, se pot finanţa şi activităţi de service auto în sensul dotării unor spaţii cu echipamentele necesare. În afară de elaborarea planului de afaceri şi a studiului de fezabilitate realizăm şi un studiu de piaţă pentru obţinere de finanţare prin instituţii de credit, în vederea acoperirii părţii de cofinanţare în sarcina solicitantului. Practic, urmărim să reducem la zero stresul clientului care ne solicită sprijinul pentru toate etapele din proiect începând cu elaborarea până la implementare, iar asta la preţuri foarte mici", a încheiat administratorul "Emar Cons".
POR sprijină dezvoltarea microîntreprinderilor productive şi a celor prestatoare de servicii, solicitantul eligibil fiind societate comercială sau societate cooperativă care se încadrează în categoria microîntreprinderilor. În plus, a desfăşurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puţin unui an fiscal integral şi a obţinut profit din exploatare. Alocarea financiară orientativă pentru perioada 2007-2013, pentru domeniul de intervenţie 4.3 "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" este de circa 200 milioane euro.
În cei 5 ani de activitate, "Emar Cons" a acumulat experienţă în accesarea tuturor tipurilor de finanţări europene, cuantumul total al valorii eligibile pentru proiectele elaborate depăşind 30 milioane de euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro