Mergi la conţinutul principal

OPEC și partenerii au decis scăderea producției de petrol. Putin și Trump salută „marea importanță” a acordului

Principalele state producătoare de petrol au convenit duminică asupra unei scăderi a producţiei, în încercarea de a susţine preţurile pe fondul pandemiei cu noul coronavirus şi al unui „război” în acest domeniu între Rusia şi Arabia Saudită, transmit agenţiile internaţionale de presă.

 

„Am ajuns la un acord istoric pentru reducerea producţiei statelor membre ale OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, Rusia şi alţi producători de petrol) cu aproape 10 milioane de barili pe zi, începând de la 1 mai”, a anunțat pe Twitter ministrul kuweitian al petrolului, Khaled al-Fadhel.

Ministrul mexican al energiei, Rocio Nahle, a confirmat că s-a ajuns la un acord privind o scădere a producţiei cu 9,7 milioane de barili pe zi începând din mai şi le-a mulţumit membrilor OPEC pentru susţinerea acordată.

Pandemia de coronavirus a provocat un dezechilibru pe piaţa petrolieră mondială, unde oferta era deja excedentară, iar acum a ajuns la un nivel fără precedent, având în vedere restricţiile de deplasare adoptate în întreaga lume pentru a evita propagarea virusului. Din cauza restricţiilor, cererea mondială de petrol a scăzut cu aproximativ 30 milioane barili pe zi, adică aproximativ 30% din producţia mondială.

OPEC, Rusia şi alţi producători de petrol, regrupaţi în alianţa OPEC+, şi-au prezentat joi planurile pentru a-şi reduce producţia cu peste o cincime, însă au subliniat că un acord final depinde de alăturarea Mexicului, care considera că efortul care i se solicită este excesiv comparativ cu alţi producători.

Trump și Putin reacționează

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său american, Donald Trump, au subliniat duminică „marea importanţă” a acordului privind reducerea istorică a producţiei de petrol. Cei doi au vorbit la telefon pe această temă, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Convorbirii lor li s-a alăturat și regele Salman al Arabiei Saudite.

„Cei trei lideri au sprijinit acordul încheiat în cadrul OPEC+ privind limitarea voluntară şi treptată a producţiei de petrol în scopul de a stabiliza piaţa mondială şi de a asigura viabilitatea economiei mondiale”, se spune în comunicatul Kremlinului.

De ce e un acord care îi convine și lui Donald Trump

E un acord susținut și de Trump pentru că actualele cotații „îngropau” și producătorii americani de șist.

Statele Unite nu s-au alăturat totuși acestei coaliții de producători pentru a strânge coordonat robinetul. Ar fi și greu. Celelalte țări au industriile de profil dominate de giganți deținuți public, pe când în America e inițiativă privată. Acolo nici măcar nu există monopol de stat asupra resurselor naturale, așa cum avem noi prin lumea veche, date doar în concesiune operatorilor privați.

O tăiere cu 10, chiar 15 milioane de barili pe zi nu va face însă mare diferență. Șocul de cerere pe această piață este atât de mare, încât nu mai poate fi gestionat printr-o tăiere coordonată.

Pe de altă parte, producătorii și-au făcut-o și cu mâna lor. Chiar când acest virus se răspândea și începe să aducă restricții în economie, Arabia Saudită și Rusia s-au angajat într-un război violent al prețurilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro