Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Omagiu. Profesorului Liviu Librescu.

Desi la momentul in care scriu aceste rinduri ecourile protestatarilor din Piata Universitatii nu s-au stins inca, desi ma doare inima ca mi s-au implinit cele mai negre previziuni si ca, iata, am ajuns sa stabilim inca un record international si sintem una dintre putinele tari din Europa care si-a suspendat presedintele si care, in plus, a si facut-o pe motive inventate, desi politicienii nostri au dovedit inca o data ca nu sint interesati decit de propriile scaune si au indraznit sa incerce sa il elimine din viata politica pe singurul politician ales direct de popor, nu pe liste de partid, saptamina asta simt ca am datoria morala de a scrie despre un alt subiect.
Zguduit emotional de tragedia studentilor si profesorilor de la Virginia Tech, as vrea sa scriu citeva rinduri despre eroismul profesorului roman Liviu Librescu, care a ales sa se jertfeasca pe sine pentru a salva vietile studentilor sai.
Se spune in Statele Unite ca am trait cu totii unul dintre acele momente istorice pe care ni le vom aminti pentru tot restul vietii si vomr repeta ad infinitum unde eram atunci cind am auzit ca s-au intimplat. imi amintesc si acum si ochii mi se umplu de lacrimi unde eram cind am auzit vocea lui Ion Caramitru la radio: "Frati romani...”, in decembrie 1989. imi amintesc cum mi s-a oprit inima in fata televizorului cind i-am vazut pe manifestantii din Piata Universitatii ciomagiti cu dusmanie de minerii veniti din Valea Jiului la chemarea celui care astazi se imagineaza un fel de salvator al patriei muma si care are nesimtirea de a cere suspendarea unui presedinte care ne-a adus in rindul lumii ca popor. imi amintesc unde eram in 11 septembrie 2001 si cum m-am amuzat inocent la imaginea absolut bizara a unui lacat enorm pe usile Bibliotecii Hillman a Universitatii din Pittsburgh, pentru ca nu aveam nici idee ce se intimplase in New York. imi amintesc infrigurarea cu care am sperat pina in ultimul moment ca trupele americane nu vor ataca Irakul acum patru ani. Dar, desi au avut loc numai acum citeva zile, nu imi amintesc unde eram si ce faceam cind am aflat despre dezastrul din campusul de la Virginia Tech. stirile au venit incet-incet, parca cu teama, iar realizarea ca o tragedie de enorme proportii a avut loc sub ochii nostri, cu colaborarea neputincioasa a fortelor de ordine din Blacksburg, VA si a politiei din campus, m-a lovit marti dimineata, cind am auzit la CNN numele Liviu Librescu. "E roman!”, mi-am soptit infrigurat si m-am intors cu ochii catre televizor.
O fotografie stearsa, fara zimbet, a unui domn in virsta. Nu auzisem de Liviu Librescu inainte de ziua de marti, 17 aprilie. Nu stiam cine este si mi-am imaginat ca e unul dintre universitarii romani care si-au gasit adapost academic in Statele Unite. Am aflat mai tirziu ca a fost unul dintre cei mai renumiti specialisti in petrochimie, ca a trecut prin ororile Holocaustului in vremea copilariei, ca a fost un om iubit de ai lui, dar si de studenti, care si-a iubit din toata inima profesia de dascal. Pe 16 aprilie, cu putin inainte de ora 10 dimineata a sarit cu curaj in fata usii prin care un criminal cu mintea incetosata de ura incerca sa intre pentru a-i impusca studentii. si-a pus trupul batrin in calea pericolului fara sa stea pe ginduri. Toti tinerii din clasa au reusit sa scape pe fereastra, iar profesorul Librescu trebuie sa fi fost, in cele din urma, doborit de forta animalului care incerca sa ii intre in sala de curs. Mi-l imaginez demn si tragic privindu-l in ochi pe cel care i-a luat viata. O demnitate pe care numai cineva care cara povara unui duble identitati tragice - evreiasca si romaneasca - o poate avea. Un enorm exemplu de curaj si rectitudine morala: profesorul, cercetatorul, exilatul, eroul Liviu Librescu! Ma plec pina la pamint in fata umbrei dumneavoastra, dle profesor! Sa va fie tarina usoara!




Categorie articol: 

Comentarii