Mergi la conţinutul principal

Om al strazii, gasit mort

Un barbat in virsta de 57 de ani, care traia de ani de zile intr-un culcus improvizat intr-o groapa din spatele fostei centrale termice a societatii "PAL" Braila, de pe strada Fabricilor, a fost gasit fara viata. Ion Danaila era cunoscut de toti locatarii din zona respectiva intrucit ii ajuta la diverse treburi, primind in schimb mincare, tigari sau bani. Om al strazii de multi ani, barbatul era foarte apreciat de toti, asta pentru ca nu se ferea sa munceasca si nici nu avea pretentii.
Ieri dimineata, presedintele asociatiei de locatari din zona a mers la Ion sa vada ce face si l-a gasit mort. Acesta a anuntat imediat Politia, o echipa deplasindu-se imediat la fata locului pentru a efectua cercetari. Oamenii legii au precizat ca barbatul traia la fosta centrala de la "PAL" si a fost gasit linga perete, cu fata in sus, pe corp nefiind urme de violenta. La locul respectiv au venit si pompierii, care au scos cadavrul barbatului din groapa folosita pe post de locuinta. Corpul neinsufletit al barbatului a fost preluat de Serviciul de Medicina Legala si transportat la morga, urmind sa se efectueze autopsia pentru a se stabili cauza decesului. Presedintele asociatiei ne-a povestit ca il cunostea de mult timp pe Ion Danaila, nascut in Vaslui, care in tinerete a avut si familie, fiind angajat ca mecanic de locomotiva. Ulterior insa, barbatul a ajuns la inchisoare, familia l-a parasit iar el a ajuns sa traiasca pe strada. "Toata lumea ii ducea de mincare, el muncea orice, cine avea nevoie la sapat, la batut covoarele, il chema pe el. Asta iarna i-am bagat un calorifer acolo, sa nu moara de frig. De 7-8 ani statea aici. El a fost paznic la Stinca, unitatea s-a vindut, apoi a lucrat la o alta societate care s-a inchis, iar el a venit aici ca nu a avut unde sa se duca. Toata lumea l-a ajutat cu mincare, haine, el era curat imbracat mereu. A avut familie in urma cu multi ani, dar a divortat, are si doi copii, o fata si un baiat, dar nimeni nu s-a mai interesat de el. In tinerete el a fost mecanic de locomotiva, dar a fost un accident si a fost scos vinovat. A stat la inchisoare citiva ani", a spus presedintele de asociatie. Alti doi locatari din zona au povestit ca zilele trecute au stat de vorba cu barbatul decedat, care obisnuia sa consume bauturi alcoolice si sa caute chistoace de tigari prin scarile de bloc. In ultimul timp, Ion se plingea ca se simte rau si spunea ca o sa moara, presimtind probabil ca sfirsitul ii este aproape.
Locatarii din zona, care il cunosteau pe Ion Danaila, sint de parere ca Primaria trebuie sa se ocupe de inmormintarea lui, deoarece nu are familie si nu are cine sa se ocupe de asta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro