Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Oficial, Politiei ii merge bine

In ziarul de azi, comisarul Catalin Chivu vorbeste despre institutia pe care o conduce. Si vorbeste atit de frumos, incit crezi ca nu este vorba despre Inspectoratul de Politie al Judetului (IPJ) Braila, ci de serialul NYPD Blue. Ascultindu-l pe Chivu, te gindesti ca politistul brailean nu este nici pe departe un nene cu burta, care maninca mici, bea bere si adora semintele de floare, ci chiar Robocop in persoana.
Toata lumea isi apara saracia, nevoile si neamul, asa ca de ce nu ar face-o si Chivu? E logic sa-si elogieze activitatea, sa spuna ca a facut nu stiu cite dosare penale interlopilor, ca, vorba aia, i-a pus cu botul pe labe. Seful Politiei merge pina intr-acolo incit se felicita, pentru ca "la un moment dat, toti capii lumii interlope din Braila au fost bagati in arest". Am inteles ca "la un moment dat", dar ati simtit nuanta? Care va sa zica, Politia si-a facut cu prisosinta datoria, i-a prins pe nemernici, i-a legat si i-a dus acolo unde le este locul: dupa gratii. Aaa, ca interlopii au fost pusi in libertate - asta deja nu mai este treaba Politiei, ci a judecatorilor.
Putin imi pasa mie ca Politia si-a facut datoria, atita timp cit acest lucru nu este vizibil. Comisarul Chivu flutura trei hirtii din care reiese ca, vorba sloganului de la FNI, putem dormi linistiti, ca Politia vegheaza pentru noi. Ne prezinta statistici si situatii, pentru ca e foarte usor sa te ascunzi in spatele unor hirtii si sa argumentezi ca "cifrele nu mint". Cu ce va incalzeste pe voi faptul ca din toamna lui 2006 si pina in ziua de azi subalternii comisarului Chivu au intocmit fix 156 de dosare penale interlopilor? De miine va veti simti cumva in deplina siguranta pe strazi, veti iesi la plimbari nocturne fara teama ca veti lua o ranga in cap sau ca prietena (sotia) voastra ar putea fi violata? In tarile civilizate, eficienta Politiei este data de felul in care reuseste sa previna faptele antisociale, de modul prin care ii descurajeaza pe infractori sa dea cu pumnul, cu sabia, sa tilhareasca, sa fure etc., asta insemnind o prezenta aproape siciitoare a politistilor pe strada. Comisarul Chivu are o scuza si pentru acest aspect: Braila este un oras cu situatie socio-economica precara, iar tinerii, in loc sa-si bata capul cu educatia si cu cultura, incearca sa-si construiasca o fulminanta cariera de interlop. Imi pare rau pentru domnul Chivu, dar asta suna a resemnare. Resemnati putem fi eu, tu, noi toti, pentru ca nu mai speram la un oras linistit, dar ce te faci atunci cind il vezi pe ditamai seful Politiei, care ridica din umeri si zice senin: "Asta este, eu mi-am facut datoria"?




Categorie articol: 

Comentarii