Mergi la conţinutul principal

Ofiţerul Glugă nu revine la şefia Poliţiei Brăila. Încă trei luni ca inspector şef la Constanţa

* comisarului şef Adrian Constantin Glugă i s-a prelungit împuternicirea pentru îndeplinirea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 1 octombrie * ofiţerul Glugă a ajuns la şefia IPJ Constanţa la 1 iulie, pentru o perioadă de 3 luni, anterior acesta fiind împuternicit ca inspector şef la Dolj

 

 

 

Inspectorul şef Constantin Adrian Glugă rămâne încă trei luni la şefia Poliţiei Constanţa. Deşi deţine funcţia de inspector şef al inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, ofiţerul Glugă ocupă, de la începutul acestui an, funcţii de conducere la alte inspectorate din ţară, în baza împuternicirilor de la Poliţia Română. Comisarul şef a ajuns la şefia IPJ Constanţa la 1 iulie, pentru o perioadă de 3 luni, însă acum s-a făcut o nouă prelungire. “Prin ordin al ministrului afacerilor interne, comisarului-şef de poliţie Adrian Constantin Glugă i s-a prelungit împuternicirea să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 01.10.2020”, precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Reamintim că, din luna iulie, Glugă a fost împuternicit şef la comanda IPJ Constanţa, odată cu ieşirea la pensie a fostului comandant Constantin Dancu. Informaţia ne-a fost confimată atunci de surse poliţieneşti, care au precizat faptul că împuternicirea la şefia IPJ Constanţa s-a făcut pentru o perioadă de 3 luni. Pe site-ul IPJ Constanţa se arăta faptul că, din data de 6 ianuarie 2020, ofiţerul Constantin Adrian Glugă, născut în localitatea Valea Mare, judeţul Vâlcea, a fost împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În perioada 22 aprilie 2016 – 5 ianuarie 2020, ofiţerul a fost şef al IPJ Brăila.

După cum v-am informat, în luna aprilie, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, ofiţerul Glugă, a fost împuternicit încă trei luni pe funcţia de la IPJ Dolj, unde acesta fusese împuternicit iniţial în luna ianuarie. Prin ordin al ministrului afacerilor interne, comisar-şef de poliţie Glugă Constantin Adrian a fost împuternicit, începând cu data de 6 ianuarie, să îndeplinească atribuţiile funcţiei de şef al IPJ Dolj, pe o perioadă de 3 luni.

La conducerea IPJ Brăila a rămas cms-şef Dorin Condruz, adjunctul inspectorului şef.

Reamintim că, în mai 2018, şeful poliţiei brăilene, comisarul Glugă, a susţinut concurs pentru ocuparea postului de şef al IPJ Constanţa. Au fost înscrişi trei candidaţi, ceilalţi doi fiind Dancu Constantin – împuternicit inspector şef şi Ciprian Sobaru – împuternicit adjunct inspector şef la IPJ Constanţa. Şeful IPJ Brăila, Constantin Adrian Glugă, s-a înscris pentru susţinerea acestui concurs, programat iniţial pentru luna august 2017, dar amânat pentru 2018. Glugă nu a ocupat postul de inspector şef al IPJ Constanţa, cel care a fost declarat admis fiind Dancu Constantin – împuternicit inspector şef.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro