Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Ofer casă contra umilinţă şi înfometare

În toată această tragedie, însă, ea a avut noroc. Vecini miloşi au spălat-o şi au hrănit-o, iar la intervenţia colegilor mei, Direcţia de Asistenţă Socială a dispus internarea ei de urgenţă într-un cămin pentru persoane vârstnice. Am putea spune, un caz cu final fericit - dacă putem numi aşa faptul că, după pierderea absurdă a locuinţei, bătrânei i s-a oferit adăpost în cămin, în loc să-şi aştepte sfârşitul în casa scării. Sunt, însă, multe alte cazuri, de-a dreptul cumplite, în care bătrâni creduli, căzuţi în plasa unor adevărate reţele de traficanţi, sunt nevoiţi să îndure calvarul până îşi dau ultima suflare.

Fără familie sau abandonaţi, copleşiţi de singurătate şi lipsuri, bătrânii aceştia cad uşor în capcana impostorilor. E suficient să le suni când şi când la uşă, să te arăţi dispus să-i asculţi, să le faci mici servicii sau să le oferi câteva daruri, chiar banale. Odată câştigată încrederea, adaugi multe promisiuni şi treaba e ca şi rezolvată. În naivitatea lor cred tot. Sunt siguri că, în schimbul umilei case vor primi atenţie, îngrijire, medicamente, hrană. Convinşi că acesta este biletul câştigător al unei bătrâneţi tihnite, semnează fără să clipească, uneori nici măcar nu ştiu ce. Iar când se dumiresc, casa-i deja luată, gratis sau pe te miri ce, iar ei fie alungaţi, fie sechestraţi, fie mutaţi în condiţii mizere sau abandonaţi pur şi simplu. Şi e prea târziu, degeaba îşi mai blesteamă soarta. Înfometaţi, bătuţi, umiliţi, aruncaţi în stradă, tac şi înghit, victime ale ignoranţei şi nepăsării noastre, ca societate, dar şi ai propriei singurătăţi.

Când sunt depistate, poliţiştii fac publice cazurile de acest gen, ba chiar, recent, au întreprins la nivel naţional o campanie de prevenire. E prea puţin însă. Cât să valoreze sfatul unui poliţist în faţa imensei pustietăţi pe care un bătrân singur pe lume o îndură cine ştie de câţi ani! Iar asta îi transformă într-o pradă uşoară, în jurul căreia s-au construit adevărate afaceri.

Pentru că aceasta e realitatea, iar presa a tras nenumărate semnale de alarmă: în ultimii ani, zeci, poate sute de bătrâni au rămas fără acoperiş deasupra capului, victime ale unor adevărate reţele de tip mafiot, specializate în trafic imobiliar. Afaceri facile, construite pe naivitate şi teama unei bătrâneţi însingurate, afaceri cu "succes" garantat, cu riscuri minime şi o "rată de profitabilitate" greu de imaginat. Ce e culmea, însă, actele tuturor acestor locuinţe trec prin zeci de mâini până la perfectarea dosarului şi încheierea tranzacţiei. Cum de nu reprezintă asta un impediment pentru infractori?! Simplu. În fiecare asemenea reţea există întotdeauna "profesionişti" - angajaţi ai primăriilor, funcţionari, medici, psihologi, notari, cadastrişti, - o caracatiţă cu tentacule întinse până în cele mai nebănuite colţuri. O caracatiţă construită pe şpăgi, pe corupţie, pe dorinţa de înavuţire, pe incompetenţă şi nepăsare, pe nesimţirea unor angajaţi care tratează instituţiile statului ca pe propriile moşii.




Categorie articol: 

Comentarii