Mergi la conţinutul principal

O tânără nu a respectat măsura arestului la domiciliu. Are dosar penal pentru infracțiunea de evadare

 polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat un control la domiciliul unei tinere de 21 de ani, din Brăila, față de care fusese dispusă anterior măsura arestului la domiciliu • aceasta nu a fost găsită acasă, ea fiind depistată pe raza municipiului

 

O tânără a plecat la plimbare prin oraș, deși era arestată la domiciliu și nu avea voie să părăsească locuința. Polițiștii i-au dat de urmă și o cercetează penal.
La data de 9 aprilie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au efectuat un control la domiciliul unei tinere de 21 de ani, din Brăila, față de care fusese dispusă anterior măsura arestului la domiciliu. Polițiștii au constatar că aceasta nu se află la domiciliu. ”Polițiștii din cadrul Biroului de Supravegheri Judiciare au depistat-o pe tânăra în cauză, iar din cercetări s-a stabilit faptul că ar fi părăsit imobilul unde executa măsura preventivă, deplasându-se pe raza municipiului. Pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro