Mergi la conţinutul principal

O lecţie pentru politicieni

La noi, astfel de excepţii sunt atât de rare, încât a ajuns să ni se pară anormal când un om aflat într-o funcţie şi asupra căruia planează nişte suspiciuni alege să-şi dea demisia pentru a nu pângări imaginea instituţiei din care face parte. Aşadar, ţin să subliniez încă o dată, la acest moment vorbim doar de nişte suspiciuni. Nici Adrian Simion şi nici Marius Damian nu se află pe lista de acuzaţi făcută publică de DNA. Poate mâine vor fi, n-am de unde să ştiu, dar un lucru este cert: la momentul la care şi-au dat demisia, cei doi nu aveau calitatea de inculpaţi în vreun dosar de fraudă la BAC. Daţi-mi vă rog un exemplu, UNUL SINGUR, de politician român care să-şi fi dat demisia din funcţia pe care o ocupă - de primar, preşedinte al CJ, parlamentar, ministru, prim-ministru, preşedinte al ţării - pentru că numele său este implicat într-un dosar penal, indiferent că vorbim de corupţie, mineriade, contrabandă, revoluţie şi câte alte scandaluri au zguduit, de-a lungul ultimilor 25 de ani, scena politică românească! Câtă vreme în Comisia Juridică din Senat continuă să activeze un infractor dovedit, mă refer la senatorul Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei în Guvernul Tăriceanu, condamnat la închisoare cu suspendare, daţi-mi voie să salut atitudinea lui Adrian Simion şi a lui Marius Damian. Câtă vreme în fruntea Consiliului Judeţean se află un om, Gheorghe Bunea Stancu, trimis în judecată în 4 dosare, şi n-are niciun gând să-şi dea demisia, nici măcar din fruntea PSD Brăila, daţi-mi voie să laud doi profesori care-au lăsat ceva în urma lor: generaţii întregi de elevi buni la Limba Română, buni la Matematică. Repet, nu ştiu ce va fi mâine, nu ştiu cum se va soluţiona dosarul aflat în lucru la DNA, referitor la concursurile organizate de Inspectoratul Şcolar, dar indiferent ce se va întâmpla, gestul acestor oameni nu-şi va pierde din însemnătate. Uitaţi-vă ce se-ntâmplă zilele acestea în Parlamentul României cu privire la dosarul "Microsoft"!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro