Mergi la conţinutul principal

O etapă a surprizelor

Etapa a doua a Ligii a V-a a fost una plină de surprize. În seria întâi, Dunărea Tichileşti a remizat, 2-2, pe teren propriu, cu Înfrăţirea Gemenele, după ce oaspeţii au condus cu 2-0 la pauză, graţie "dublei" realizate, în doar şase minute, de Manolache. În repriza a doua Şoarice a punctat de două ori pentru gazde, iar Dunărea Tichileşti a evitat o înfrângere ruşinoasă în propriul fieff. Echipa coordonată de Iulian Bibicu, Tricolorul Lanurile, s-a impus cu 3-2, în derby-ul susţinut în deplasare la Siretul Vădeni. Crăciun şi Saghin au marcat pentru gazde, Bertescu şi Văsii, de două ori, au marcat pentru echipa vizitatoare. Nou înfiinţata Olimpia Cazasu, pentru care au înscris Tănase (min. 4, 36), Constantin şi Gavrilă, a bifat al doilea succes din acest sezon, 4-0, pe teren propriu cu Spicul Râmnicelu. Tractorul Viziru a remizat pe teren propriu, 1-1, cu Speranţa Măxineni, după un meci în care amble combatante au irosit ocazii rarisime de a înscrie. O altă mare surpriză s-a înregistrat în seria a doua, echipa de pe locul al doilea din sezonul trecut, AS Bordei Verde, a fost învinsă pe teren propriu, cu 3-1, de Vulturul Horia, golurile învingătorilor fiind marcate de Plămadă, Tăndălache şi Hrincă. La fel de mare a fost şi surpriza de la Bărăganul, acolo unde, formaţia care nu a câştigat niciun meci în teren în campionatul trecut, Dinamo salcia Tudor, s-a impus cu 2-1 în disputa cu Voinţa din localitate. Gazdele au deschis scorul prin Leşu în minutul 10 însă până la pauză oaspeţii au întors rezultatul în favoarea lor, după golurile marcate de Lal şi Fusu.
În prima serie primele trei echipe au maximum de puncte, ierarhia fiind stabilită după criteriul golaverajului: 1 Tricolorul Lanurile 6 puncte (golaveraj: 12-3), 2 Olimpia Cazasu 6 (8-1), 3 Dacia Berteşti 6 (10-5), iar în seria a doua podiumul se prezintă astfel: 1 Voinţa Găiseanca 6 puncte (golaveraj: 12-2), 2 Viitorul Cireşu 6 (3-0), 3 Viitorul II Ianca 4 puncte. Spicul Râmnicelu şi Dunărea Gropeni din prima serie, Victoria Deduleşti şi Avântul Mircea Vodă, din seria a doua, nu au niciun punct după primele două runde.

Rezultatele înregistrate în etapa a 2-a:
Seria I:
Dunărea Tichileşti - Înfrăţirea Gemenele 2-2
Romgal Romanu - Şoimii Unirea 4-1
Siretul Vădeni - Tricolorul Lanurile 2-3
Olimpia Cazasu - Spicul Râmnicelu 4-0
Dacia Berteşti - Dunărea Gropeni 8-4
Tractorul Viziru - Speranţa Măxineni 1-1
Stanriz Stăncuţa - FC Tufeşti 3-1
Seria a II-a:
AS Jirlău - Avântul Mircea Vodă 8-1
Comagrim Dudeşti - Voinţa Găiseanca 1-6
AS Bordei Verde - Vulturul Horia 1-3
Voinţa Bărăganul - Dinamo Salcia Tudor 1-2
Spicul Zăvoaia - Viitorul Galbenu 1-1
Voinţa Făurei Sat - Unirea Grădiştea 3-2
Victoria Deduleşti - Viitorul II Ianca 0-3
Viitorul Cireşu - FC Urleasca 1-0

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro