Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Ninge" cu premii peste "Stelute Dunarene"

Ansamblul "Stelute Dunarene" s-a remarcat pe scena Festivalului de muzica usoara pentru copii "Flori de gheata", desfasurat la Bucuresti, in perioada 13-14 decembrie, unde talentatii solisti braileni au obtinut nu mai putin de 7 premii. Juriul festivalului, aflat in acest an la a doua editie, a fost prezidat de Mihai Traistariu, recunoscut pentru corectitudinea cu care imparte notele si i-a avut ca membri pe compozitorii Dan Dimitriu, Cristian Alivej si Claudiu Bulete, Bogdan Dragomir, redactor la Radio Romania regional, prof. Gabriela Botan, interpreta de muzica usoara, Valeria Ionescu, presedintele Coralei "George Oancea", Brenda Petre, director "Contrapunct". La preselectie au participat 150 de copii din toata tara, dintre care 85 au intrat in concurs. Brailenii au "topit" publicul, care i-a rasplatit cu aplauze si au impresionat juriul prin melodiile interpretate, dar si prin prezenta scenica. La categoria de virsta 6-8 ani, Rahel Vasile a obtinut premiul "Melody", iar Raluca Tanase a cistigat mentiune. La categoria de virsta 9-11 ani, Diana Vlad a primit premiul special, iar Cora Vacaru a obtinut premiul al II-lea. La categoria de virsta 12-15 ani, Robert Ciupitu a cistigat premiul al III- lea, iar Maria Enache si Stefania Mihalcea au obtinut premii speciale. "Ne bucuram ca am venit de la acest concurs cu nu mai putin de 7 premii. Acesti copii au meritat premiile, pentru ca muncesc foarte mult. Juriul, format din specialisti in domeniu, a fost impresionat de calitatea interpretarii si de prezenta scenica a copiilor", ne-a declarat Liliana Toader, managerul Ansamblului "Stelute Dunarene", colaborator al Cercului Militar.

An bogat in premii pentru solistii braileni

Aflati inca sub emotia concursului, micii artisti ne-au dat scurte declaratii "la cald". "A fost un festival foarte frumos, am avut emotii, pentru ca au fost 36 de concurenti la grupa mea. Am interpretat piesa “Ninge iar” a compozitorului Marius Teicu si am fost fericita cind am auzit ca iau premiul al II-lea", ne-a spus Cora, care anul acesta si-a mai inscris in palmares participarea la "Mamaia Copiilor", Premiul I la concursul "Vreau sa fiu mare vedeta" si premiul de popularitate la Festivalul International "Ceata lui Pitigoi" de la Galati. "A fost un concurs cu un juriu minunat si copii foarte bine pregatiti, dintre care cei mai buni dintre cei buni au ocupat primele locuri. Am obtinut premiul al III-lea cu piesa “Vis de sarbatoare” compusa de Gabriel Mitran", a declarat Robert, adaugind ca a avut un an bun, obtinind premiul al II-lea la Festivalul national "Star Ciresar" de la Bucuresti si tot premiul al II-lea la Festivalul International "Ceata lui Pitigoi". "A fost o competitie foarte strinsa, frumos organizata, care s-a incheiat cu un recital Mihai Traistariu deosebit de placut. Am interpretat piesa “Ninge iar” compusa de Sauciuc Cicone", ne-a spus Stefania, care a debutat la virsta de 5 ani la Tip Top Mini Top, fiind prima participanta din Braila la aceasta emisiune. " Am interpretat piesa “De Craciun”, pe muzica si versuri de Gabriel Mitran. A fost o experienta placuta, mi-am facut prieteni, dar am avut si emotii, pentru ca a fost o concurenta strinsa", ne-a marturisit Maria, care mai are in palmaresul de anul acesta o diploma la Festivalul Andantino de la Bucuresti si o mentiune la Festivalul national "Star Ciresar". "Mi-a placut foarte mult pentru ca am putut sa cint bine. Se putea si mai bine, dar uneori emotiile isi spun cuvintul. Am interpretat piesa “Iarna”, compusa de Dumitru Lupu", ne-a declarat Raluca, detinatoare a premiului I la editia din acest an a Festivalului International "Ceata lui Pitigoi". "Mi-a placut foarte mult felul in care ne-a proimit publicul, care ne-a aplaudat cu caldura. Am interprtetat piesa “Ninge iar” de Dumitru Lupu si ma bucur ca am cintat bine", ne-a declarat Diana, care a mai obtinut anul acesta premiul special la Festivalul Andantino. "Publicul a fost minunat si aplauzele ne-au incurajat. Am interpretat piesa “Ninge iar” compusa de Cristian Alivej", ne-a spus Rahel Vasile care, desi este o debutanta in competitii, a mai reusit anul acesta sa cistige un premiu de merit la "Andantino". _




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii