Mergi la conţinutul principal

Nationala Romaniei a ratat calificarea in semifinalele turneului olimpic de handbal

Nationala feminina de handbal a Romaniei a ratat, marti, calificarea in semifinalele turneului olimpic de la Beijing, dupa ce a fost invinsa de reprezentativa Ungariei, cu scorul de 34-30 (16-14).
Partida n-a inceput fericit pentru tricolore, care s-au precipitat in atac, ratind de patru ori consecutiv, in timp ce Ungaria si-a pastrat calmul si a marcat doua goluri. Abia in minutul patru, Maier a invins-o pe Palinger (2-1). Cealalta extrema, Elisei-Ardean, a inregistrat egalitatea, 3-3 (min. 7), dar Ungaria a continuat sa domine marcind de doua ori intr-un singur minut, pe fondul erorilor noastre in faza ofensiva. Amariei a marcat prima data in minutul 11, dupa doua goluri anulate anterior, 6-4, iar treptat portarul Hutupan-Dinu si-a intrat in forma buna (7-6, min. 13). Totusi, Ungaria a tinut de avantajul de trei goluri (9-6), profitind de apararea imobila a tricolorelor. Maier a continuat evolutia buna, de la 7 metri sau contraatac, astfel ca la jumatatea reprizei, se inregistra din nou egalitatea (9-9). Ramona Maier a avut cea mai buna prestantie de la Jocurile Olimpice, marcind din toate unghiurile si prin toate procedeele, dar Romania n-a reusit sa treaca la conducere, desi a avut trei situatii de superioritate (14-12, min. 23). Jocul aglomerat pe centru si relatia instabila cu pivotul Stanca, coroborate cu apararea slaba a elevelor lui Gheorghe Tadici au dat curaj Ungariei, care si-a pastrat avantajul la pauza, nu doar pe tabela, 16-14, ci si moral.
In debutul reprizei secunde, Maier si-a trecut in cont a noua reusita, dar apoi Stanca a ratat incredibil pe contraatac, aminind egalarea. Apoi, Bese a pasat gresit, astfel ca revenirea Ungariei la trei goluri diferenta, 18-15, n-a mai surprins pe nimeni. Amariei a ratat la rindul ei, iar cind Ungaria s-a detasat la cinci goluri (21-16), zarurile pareau aruncate. Antrenorul Tadici a cerut time-out, in care a tipat la elevele sale, reprosindu-le rutina din atac si lipsa jocului colectiv. Diferenta a crescut, 22-16 (min. 39), intr-un meci in care Romania n-a condus nici macar o data. Stanca a marcat primul sau gol pentru 22-18, dar Ungaria, cu Gorbicz in prim-plan, a continuat jocul excelent de pe extreme, pastrind avantajul de 6 goluri constant. Spre mijlocul reprizei, pe fondul jocului bun al Cristinei Neagu si al portarului Pislaru, Romania a marcat de trei ori consecutiv, 24-21, obligind Ungaria sa intre la time-out. Neagu a ratat de la 7 metri, iar ofensiva Romaniei inregistra premiere, cu Elisei-Ardean pe inter stinga, Maier pe extrema stinga si Nechita pe extrema dreapta, jucatoarele fiind rulate de antrenori in permanenta. Defensiva insa a cazut din ce in mai tare, 27-21 (min. 47), la fel ca moralul jucatoarelor Romaniei, care au facut cel mai slab meci de la Jocurile Olimpice, primul care a contat cu adevarat, si, implicit, au ratat obiectivul impus: clasarea pe podium.
Scor final 34-30, iar Romania va evolua, joi, pentru locurile 5-8.
Marcatoarele echipei Romaniei au fost Maier 11 goluri, Neagu 6, Ardean-Elisei 3, Amariei 3, Nechita 3, Meirosu 2, Bradeanu 1, Stanca 1.
Din echipa Ungariei s-au remarcat Kovacsicz si Ferling, cu cite 7 goluri.
In primul meci al zilei, Norvegia a invins reprezentativa Suediei, cu scorul de 31-24 (16-10). Nordicele vor juca, joi, in semifinale cu cistigatoarea din partida sferturilor dintre China-Coreea de Sud, programata marti.
In celelalte sferturi de finala se mai intilnesc, tot marti, Rusia-Franta. Cistigatoarea ultimei dispute va intilni Ungaria in semifinale.
Finalele pentru medalii sint programate pentru 23 august, pentru cea de bronz de la ora 8.30, iar pentru titlul olimpic, de la ora 10.45.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro