Mergi la conţinutul principal

NAȚIONAL. Explozie devastatoare într-un club din București: cel puțin 25 de morți

Secretarul de stat Raed Arafat anunța puțin înainte de miezul nopții trecute 18 morți în urma unei deflagrații provocate de materiale pirotehnice care a avut loc în clubul „Colectiv" din sectorul 4 al Capitalei. În acel moment, în incintă se aflau peste 200 de oameni. La nici 15 minute, bilanțul a ajuns la 25 de morți. Mai mult de 40 de ambulanțe au preluat zeci de răniți, unii cu arsuri chiar și pe trei sferturi din suprafața corpului, pe care i-au transportat la spital. Numai la Floreasca, de exemplu, ajunseseră 50 de răniți până la miezul nopții. Este foarte probabil ca multe dintre victime să fi fost grav afectate mai degrabă de fum, și nu de flăcările care au izbucnit. 11 mașini de pompieri s-au aflat la fața locului.

De altfel, evacuarea răniților continua și la o oră de la producerea exploziei, consemnată în jurul orei 23.10. Explozia a fost urmată de un incendiu puternic, alimentat de materialele extrem de inflamabile folosite la decorarea clubului. Dezastrul se pare că a fost amplificat de prăbușirea tavanului fals al clădirii. Potrivit paginii de Facebook a clubului unde a avut loc explozia, în seara de vineri avea loc un concert prin care o trupă își lansa noul album. Lansarea era însoțită de „de un show de lumini customizat, precum și de efecte pirotehnice".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro