Mergi la conţinutul principal

Moscova recunoaşte integritatea R. Moldova

"În legătură cu speculaţiile apărute în ultimul timp cu privire la poziţia Moscovei faţă de reglementarea conflictului transnistrean, ţinem să reconfirmăm poziţia Federaţiei Ruse, care constă în recunoaşterea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova, cu respectarea statului de neutralitate, prevăzut în Constituţie. Pe această bază, susţinem negocierea unei soluţii politice pe termen reciproc acceptabilă, care va oferi un statut special garantat pentru Transnistria în cadrul Republicii Moldova", arată declaraţia MAE rus.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro