Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Modele in cultura si oriunde

Tindem sa devenim parti componente ale uriasului bulgare de zapada ce se rostogoleste spre golul indescriptibil al memoriei, spre nicaieri, odata cu fiecare propozitie sau fiecare cuvint pe care le rostim sau nu. Primul pas a fost facut prin campania asidua de aducere la un numitor comun a tuturor valorilor din cultura noastra, iar aceasta egalizare s-a facut treptat prin mass-media. Nimic nu e incheiat inca, datele preliminare deja s-au stocat si au fost procesate cu succes oferind si primele rezultate. Printr-un sistem de politici informationale, promovat impecabil, s-au stratificat cu o viteza incredibila toate trasaturile definitorii ale unei noi configuratii a gindirii. Gindirea exista si oamenii gindesc, iata tot ce poate fi mai frumos! Sursele, insa, ce scapa cu o frecventa neverosimila unei priviri critice tot mai imputinate, apar de niciunde si se epuizeaza intr-un timp relativ scurt. Greu de verificat, ele deseneaza pe cerul mintii lucruri pe care a doua zi nu le mai intelegem, idei pe care le adoptam si de care apoi ne dezicem cu dezinvoltura. Logica fractionista postmoderna capata amploare intr-un spatiu aparent neutru. Iar neutralitatea e posibila intr-o lume in care fiecare optiune devine baza autonoma, punct de sine statator. Totusi doar aparent ne bucuram de libertatea de a gindi fiindca asupra mintii apasa nenumaratele ideologii cu care intram in contact, indiferent de vointa noastra. Aproape fiecare informatie contine fundamentele unei logici mascate, ale unei intentii clare, dar protejate de ecranul subtire al strategiilor media. Sa-i credem pe cei care inculca ideea unei conspiratii la nivel mondial? Deunazi cineva imi sugera sa citesc Inteleptii Sionului pentru ca acolo voi gasi cu siguranta raspunsul la multe intrebari ce par insolubile astazi. Lumea condusa de evrei, un mecanism sofisticat si bine guvernat care mai devreme sau mai tirziu va inghiti toate doctrinele marunte si toate ideologiile minore intr-o singura si apoteotica perspectiva mentala. Pe urmele lui Bacon. Puterea reprezinta totul si ei ne conduc.

Fac parte din acea categorie de oameni care n-au timp sa citeasca astfel de carti. Nu stiu de ce. Poate ca n-am destula ambitie. Dincolo de aceasta insa, teoria conspiratiei suna patetic de promitator. Mai ca ai accepta-o daca nu ti-ar fi teama sa nu devii ridicol. Si daca nu crezi intr-o astfel de conspiratie in ce sa crezi? Sau pe cine sa crezi? Vedeti, aici survine neincrederea. Pendulam cu usurinta spre zonele in care cuvintele isi mentin prospetimea. Cind zonele interfereaza se nasc intrebari, cind sustii un corolar pe ecranul mintii irizeaza aparente procese de constiinta. Modelele supravietuiesc citeva ore, cel mult o zi, nu rezista nici macar unei singure upgradari. In fiecare zi aruncam cite un zeu din panteonul personal ca sa facem loc altuia, ce parea pina mai ieri discreditat. Aceste prabusiri permanente inseamna ceva, mai ales atunci cind se revine cu obstinatie in locul de unde s-a plecat. Recursivitatea acestor concilieri si demiteri te costa, de regula, propria libertate de a gindi. Si unde mai pui faptul ca nu renunti sa crezi ca ea se exercita ca si inainte!

In general, oamenii cauta oameni care sa-i indrume. In cultura ca si in viata spirituala cautam duhovnici care sa ne arate calea pe care s-o urmam, calea pe care de atitea ori avem impresia ca am si gasit-o singuri si ca nu era nevoie de sfatul nimanui, dar care se arata a fi dificil de pastrat fara un ghid experimentat. Paternitatea ideilor capata astfel autoritatea unui certificat existential. Traditia nu-i o simpla recuzita a celor ce cred ca au inteles-o, ci o corespondenta intrinseca si inepuizabila la nivelul constiintei. Unii se raporteaza la cei din preajma si le este suficient. Universul gindirii lor este strict familial. Modelul tatalui sau al mamei capata valente fondatoare cind reusesc sa polarizeze toate celelalte valori ale caminului, dar nu este suficient. Altii isi stabilesc cu totul alte repere si fara sa ia o clipa in calcul caducitatea lor sufera un soc in momentul in care descopera ca stiinta lor a devenit peste noapte relativa, demonstratiile lor insuficiente. Partizani sau opozanti, toti devin atenti atunci cind in scena intra formatorii de opinie, incercind sa distinga in discursul lor notele fundamentale ale propriei gindiri, principiile pe care le incorporeaza statutul lor existential. Jocurile de cuvinte izbucnesc de fiecare data sub forma unor jerbe multicolore ce impresioneaza ochiul interior. Intr-o clipa, conceptiile noastre se volatilizeaza lasind locul ideilor pe care formatorii de opinie le lasa sa scrijeleasca pamintul in urma. Dira pe care mantia lunga a iluzionistului o imprima in praful drumurilor. Din acel moment identitatea noastra este parte a unui lant metamorfotic neverificabil.

Ti se pare ca, in sfirsit, ai o revelatie si te bucuri, iar bucuria ar fi, intr-adevar, de bun augur daca miine nu ai avea din nou o revelatie care prin continutul ei neaga ceea ce azi ti s-a parut infailibil. Credinta sufera mutatii frecvente pe care nu le mai intelegi si pe cine sa intrebi cum s-ar putea iesi din confuzia aceasta cind prietenii tai cei mai buni sint ei insisi victimele acestui derapaj axiologic. Care este stilpul de care sa ma agat pentru a-mi da seama de furtuna cumplita care s-a dezlantuit in mintea mea? Sau mina de care sa ma prind pentru a avea siguranta posesiei valorii exacte a trecerii timpului? Dar nu oricine are privilegiul sa-si puna asemenea intrebari, in contextul unei societati constrinse tot mai des la abuzuri mediatice, inclusiv ideologice, din ce in ce mai fatise ce reusesc sa camufleze aproape perfect absenta unei decente a spiritului. Bunul simt, care a costituit miza clasicismului francez. Probabil labirintul imposibil prin care circulam e rezultatul unui deplin acord inconstient intre noi si atunci premisele unei teorii a conspiratiei sint negate automat. Noi impotriva noastra. Decaderea se insinueaza lent, vine ca un fel de stingere normala a unei lumi care si-a epuizat toate resursele si nu mai poate fi.

Cei mai multi dintre cei cu care pot vorbi imi spun ca nimic din ce se da la televizor nu este adevarat si ca informatiile sint strategic distorsionate. Pe strada ne spunem in putine cuvinte lucrurile in care credem, in rest, faptul ca ne privim in ochi este suficient. Desi nu vreau sa cred intr-o conspiratie universala ma simt de parca as face parte dintr-un minoritar grup de raskolnici care vede altceva decit ceea ce se comunica in mod oficial. Sper sa nu cad ca Ivan Dmitrici Gromov in mania persecutiei.

Se tinde tot mai mult spre un sistem diferentiat in care adevaratele valori sint transmise aproape sacerdotal, ca un fel de punere a miinilor, amintind intr-o mare masura de modul in care Biblia era transmisa prin viu grai de catre inteleptii evrei discipolilor care aveau nevoie de o astfel de initiere cu atit mai mult cu cit din alfabetul ebraic lipsesc cu desavirsire vocalele pina in secolul al VII-lea d.Ch. cind masoretii inventeaza sistemul vocalic si apar confuzii ciudate in functie de gradul de instructie si de capacitatea de a atinge pragul ultim al adevarului ale fiecarui interpret. Cultura romaneasca autentica aluneca riscant pe panta transmiterii neoficiale desi in momentul actual nu tot ce e oficial nu e cultura. Dar ceea ce a reprezentat pina mai ieri un reper in spatiul cultural romanesc azi e pus la indoiala si distrus in baza unui criteriu valoric incert.

Daca traditia se pierde haosul se declanseaza. Cine mai stie cu adevarat ce este adevarat cind epigonii emit neconditionat judecati de valoare cu o rivna care este departe de a le valida autoritatea in sinul comunitatii?

De-a lungul timpului apar situatii echivalente pe care multi le folosesc exceptional dupa aceea, in scop ilustrativ, fara ca in prealabil sa fi inteles subtilitatea cu care elementele primenite ale unei noi viziuni iau locul celor vechi si zdrentuite in constiinta omenirii. Exact asa cum avea sa se treaca de la giubea, islic si iminei la frac si pantofi sau de la religios si eroic la laic si erotic, marcindu-se astfel trecerea de la neoclasicismul secolului al XVIII-lea la romantismul secolului al XIX-lea, cu precizarea ca acumularile culturale anterioare au ramas valabile si pastrate cu grija intr-un compartiment plin de mirozne in care, cind si cind, ne lasam sufletul sa zburde cu o desavirsita gratie, cu o asumata naivitate. Sa reprezinte oare aceasta stare de lucruri una dintre premisele dezvoltarii unei noi paradigme culturale si existentiale, stiut fiind faptul ca pe fondul unor astfel de confuzii si situatii de constringere s-au cristalizat ideile, argumentele si propunerile unui altceva, a unor viziuni structural diferite, caracteristice epocilor trecute? Si oare in aceasta conjunctura efervescenta sa fie tocmai acest amestec neinteles si dezgustator al lucrurilor cu adevarat importante cu pseudovalorile rasarite peste noapte de niciunde?

Exista constiinte sensibile la astfel de schimbari de paradigma, in fiecare epoca, capabile sa ghideze opinia publica intr-un sens corect, in masura sa discearna adevaratul mesaj dintre milioanele de mesaje capcana care ne bombardeaza mail-ul. Aceste constiinte sunt icoanele gindirii noastre, a celor care cautam modele. Fiindca noi nu vrem sa ne dezicem de oameni sau de cultura, ci de anumiti oameni ce nu reusesc sa-si asume integral conditia de creator si de anumite produse hibride ale culturii, rezultate firesti ale feluritelor compromisuri. Compromisuri compromitatoare si compromisuri necompromitatoare. In cultura romana avem astfel de modele. Nu multe, bineinteles, insa nu cred ca acesta ar fi punctul in care trebuie sa se centreze atentia noastra. Nu trebuie sa ne intrebam daca mai exista oameni de cultura autentici, ci daca cei care-i recunosc reusesc sa se mai ridice la nivelul la care inteleg ei sa se produca o opera de arta. Muncim din ce in ce mai putin pentru a mai putea recupera fidel si integral viziunea lor asupra epocilor trecute sau a epocii in care traim si cream, raminem tot mai in urma, ardem cu nonsalanta etapele si stim mereu cite ceva despre multe sau renuntam de la bun inceput la concurenta aceasta nefasta care nu numai ca ne dezavantajeaza, dar ne si aduce in situatia de a fi posesorii complexati ai unor idei minore si, de obicei, zgomotoase. Astfel, dezideratul de a ne compara cu cei mai buni este substituit cu cel de a initia si de a cistiga alte concursuri, mai accesibile. Nu-i vorba, ca la box, de categorii diferite, ci de atitudinea rusinoasa de a evita de fiecare data sa boxezi cu cel mai bun din categoria ta pentru a nu-ti compromite imaginea de pina acum, fiindca deseori e suficient sa-ti dovedesti ca esti cel mai tare dintre cei slabi ca sa crezi ca ai atins un nivel multumitor de performanta si sa nu mai risti o confruntare directa cu detinatorul centurii.

Avem nevoie de modele, mai ales acum cind se arunca cu de toate in mintea noastra somnolenta. Avem nevoie de modele pentru a fi mereu treji. Lipsa de activitate in cultura este un semn dureros de intrebare. Trezvia este calea pentru care trebuie sa optam ca sa ne situam la acelasi nivel de responsabilitate la care oamenii pe care-i admiram si-i urmam traiesc. Deci sa fim vigilenti si sa muncim fara sa protestam - nemultumirea este un dezavantaj major atunci cind distanta dintre noi si modele exista - pina vom ajunge sa gindim in vecinatatea adevaratilor oameni de cultura, respingind indemnurile fatarnice de a pasi pe cai scurte in fata lor. Sa nu ne inselam nici in momentele in care distantele ce apar ne produc cele mai strasnice deznadejdi. Drumul adevarat este doar cel ingust si plin de spini.




Categorie articol: 

Comentarii