Mergi la conţinutul principal

Moarte suspectă într-un canton CFR dezafectat din municipiu

* cadavrul unui brăilean de 62 de ani a fost găsit pe niște saltele * acesta era cunoscut cu antecedente medicale * medicii legiști vor stabili cauza decesului

 

Descoperire macabră, duminică dimineață, într-un canton CFR dezafectat, situat lângă calea ferată din spatele Pieței Rușilor din municipiu. Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit pe niște saltele, învelit. Anchetatorii au reușit să-i stabilească imediat identitatea: este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Brăila, care a lucrat la o societate de legume din Piața Rușilor. Era divorțat și, potrivit unor surse neoficiale, o bancă l-ar fi lăsat fără apartament. Așa ar fi ajuns să locuiască în acel canton dezafectat.

Mai mult, brăileanul era suferind de boli cronice. Trupul neînsuflețit a fost preluat de mașina Serviciului de Medicină Legală, pentru autopsie. Medicii legiști vor stabili cauza decesului.

Cadavrul a fost descoperit de fostul patron al bărbatului, care a anunțat imediar șeful de gară și a sunat la 112.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro