Mergi la conţinutul principal

Moarte stupidă

Înghiţită de apa de ploaie, în propria curte. O femeie din Tufeşti, în vârstă de 43 de ani, şi-a găsit sfârşitul în groapa de colectare a apei de ploaie, aflată în curte. Victima a ieşit din casă duminică seara, însă a fost găsită moartă abia ieri dimineaţă, de soţul său. Bărbatul a dat imediat alarma la poliţie, oamenii legii urmând să stabilească în ce condiţii s-a produs decesul.
Ieri dimineaţă, la ora 8.00, poliţiştii de la Postul de Poliţie Tufeşti au fost sesizaţi despre nenorocire de localnicul Marian B. (46 de ani), soţul celei decedate. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a descoperit trupul neînsufleţit al soţiei în momentul în care a ieşit din locuinţă. Nimeni nu ştie deocamdată ce s-a întâmplat cu femeia, dacă aceasta s-a împiedicat şi a căzut în groapă sau dacă i s-a făcut rău. Medicii legişti vor efectua necropsia şi vor stabili dacă localnica suferea de anumite boli, care i-ar fi putut aduce moartea sau dacă s-a lovit în cădere şi a murit. "Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului şi în urma primelor cercetări efectuate în cauză a stabilit că victima a ieşit în curte, în seara zilei de 24 noiembrie. Ea a fost găsită a doua zi dimineaţă de membrii familiei, în groapa de colectare a apei. Cadavrul a fost transportat la Morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În baza concluziilor medico-legale, anchetatorii urmează să stabilească şi dacă victima a fost supusă unor posibile agresiuni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro