A fost 8 ani prizonier la ruşi, a băut apă din gropile lăsate de copitele animalelor, a mâncat tărâţă, şi-a bandajat colegii răniţi, iar pe cei morţi nu i-a luat în seamă pentru a nu rămâne în minte toată viaţa cu imagini terifiante. A fost rănit şi, totuşi, şi-a găsit puterea de a se întoarce la muncă de pe străzile Sevastopolului. Aceasta este povestea unui veteran din Ianca, printre ultimii supravieţuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial.
Îl cheamă Dumitru Perianu şi împlineşte în această toamnă 92 de ani. Moş Dumitru, căci aşa îi spun vecinii, locuieşte în Ianca, într-o curte de om gospodar. Deşi familia sa are o casă destul de modernă, el preferă să stea într-o cămăruţă veche, cu pereţii neuniformi, cu o masă bătrânească, două scaune, un pat, o sobă cu plită şi un radio la care ascultă ştiri, cât e ziua de lungă.
Intru în cămăruţă şi îl găsesc pe moş Dumitru stând în pat, gata să adoarmă, deşi e devreme şi afară e încă soare. Extenuat, bătrânul se ridică pe marginea patului şi mă studiază... Îl rog să-mi povestească despre experienţa războiului, însă pare plictisit de subiect. Îmi spune totuşi că avea 21 de ani când România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial şi că a fost luat cu forţa în armată din ordinele generalilor Trestioreanu şi Glogojanu. Şi, în timp ce le rosteşte numele, bătrânul îşi duce mâna la frunte şi se încruntă. Nu îi face nicio plăcere să le pronunţe numele. "Am fost puşcaş şi am luptat în linia 1. Luptam alături de nemţi pentru recuperarea Basarabiei şi Bucovinei", îmi povesteşte moş Dumitru şi, pe moment, îmi pare că amintirile îi alungă oboseala şi plictisul. "În bătălia din Caucaz, ruşii ne-au luat prizonieri şi ne-au dus în lagărele de la Sevastopol. Ne-au pus să muncim din greu: cu roaba, la târnăcop, cu lopata... Trebuia să refacem drumurile şi clădirile, pentru că erau dărâmate. Am fost aproximativ 1.500 de prizonieri: români, unguri şi nemţi. Înghesuiţi în 7 lagăre. Beam apă de unde călcau animalele, din gropile alea, şi mâncam tărâţă sau supă cu urluială"
"Morţii erau urcaţi în căruţe şi aruncaţi într-o groapă"
Te poţi întoarce în timp ascultând cu atenţie amintirile unui bătrân, iar prezentul, oricât de negru ne-ar părea uneori, capătă valenţe pozitive dacă-l pui faţă-n faţă cu ororile de acum mai bine de jumătate de secol. Ne încruntăm deseori pentru o mică lipsă de confort, dar cum ne-ar fi viaţa într-un lagăr?
"Era o cameră mare unde dormeam 40 de inşi, cu paturi suprapuse şi aşezate, aşa, la rând", îmi spune moş Dumitru. "Ne mâncau păduchii... Nemţii şi ungurii mureau mai repede... Noi, românii, eram mai rezistenţi. Morţii erau urcaţi în căruţe şi aruncaţi într-o groapă. Am fost doar rănit şi am stat în spital două săptămâni, după care m-am întors în lagăr".
Cu toate acestea, veteranul îmi spune că nimic din război nu l-a marcat cu adevărat şi că a reuşit să treacă uşor peste toate ororile. Ţine minte că l-a bandajat pe comandantul de pluton din Ialomiţa, iar pe cei morţi nu îi băga în seama, că aşa e în război. În lagăr a fost prizonier 7-8 ani: "În ´48 s-a dat ordin să fim eliberaţi şi ne-au adus la Focşani".
Prezentul
Conform legii din 1994, toţi veteranii de război trebuia să primească 500 de metri pătraţi de teren, intravilan, sau un hectar arabil. Însă moş Dumitru afirmă că a primit bani în locul pământului, pentru că primarul de la Bordei Verde i-a spus că nu are să le dea atâta pământ. A primit 15.600.000 de lei vechi.
Recent, veteranul a primit decoraţia "Bărbăţie şi credinţă cu spadă". Pe un perete sunt expuse mai multe diplome de onoare primite pe parcursul anilor.
Văzându-l vizibil extenuat, am decis ca dialogul să se oprească aici. Mi-am luat rămas bun şi l-am lăsat pe moş Dumitru să se odihnească pentru ziua care vine, căci, în afară de gospodărie, nu-l mai interesează nimic. Îi displace să vorbească de politică, dar în ceea ce priveşte vremurile de acum, bătrânul spune că "ce-a fost mai greu a trecut odată cu războaiele mondiale şi cu comunismul".
