Mergi la conţinutul principal

A minţit că a fost tâlhărit ca să păcălească firma de asigurări să-i dea un telefon nou

La data de 07.07.2016, la sediul Poliţiei Municipiului Brăila s-a prezentat un brăilean în vârstă de 37 de ani, care a sesizat că, în ziua de 5 iulie a.c., în jurul orei 21:30, în timp ce se deplasa pe o alee din Parcul Monument, a fost agresat de doi tineri necunoscuţi, care i-au sustras telefonul mobil.
După primirea sesizării, în cauză a fost constituit un colectiv format din poliţişti de investigaţii criminale, care au efectuat primele cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată şi au stabilit că doi indivizi necunoscuţi l-ar fi urmărit în parc pe reclamant şi l-ar fi lovit din spate, iar unul dintre ei i-ar fi luat, din buzunarul pantalonilor, un telefon mobil, după care au fugit.
La data de 26.07.2016, în urma activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au găsit şi ridicat telefonul mobil sustras, despre care s-a stabilit că, la data de 20.05.2016, ar fi fost amanetat la o societate din municipiu, contra sumei de 1.400 de lei, chiar de către presupusul păgubit.
Din cercetări a reieşit că aspectele sesizate iniţial de către acesta nu ar fi reale, intenţionând, prin intermediul plângerii, să recupereze de la firma de asigurări un alt telefon mobil.
De asemenea, s-a stabilit că leziunile pe care bărbatul le avea la momentul sesizării nu ar fi fost produse în urma tâlhăriei.
În continuare, faţă de cel în cauză a fost dispusă extinderea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, dosarul penal urmând să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere legală. Bărbatul riscă acum închisoare de la 6 luni la 3 ani, sau amendă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro