Mergi la conţinutul principal

Milen Manev a câştigat Cupa MACEC

brăilenii Alexandru Toma şi Andrei Popa au obţinut 8, respectiv 7 puncte • Vitali Lysak a câştigat memorialul Eugen Botezatu – Gică Voiculescu • Gabriel Comănescu urmărit de ghinion

 

Peste 1.500 de brăileni au urmărit finala Cupei MACEC la dirt track în care responsabili cu spectacolul au fost bulgarul Milen Manev şi sportivii din Ucraina  Dmytro Mostovyk şi Vitali Lysak. Manev a câştigat toate manşele etapei a patra şi a acumulat 15 puncte. Alergătorul din Ucraina, Dmytro Mostovyk, a avut cu două puncte mai puţin, însă, pentru că la finalul competiţiei de la Brăila cei doi au acumulat acelaşi punctaj general, s-a disputat o manşă de departajare. Aceasta a fost câştigată, după un duel spectaculos, de bulgarul Milen Manev.

Mostovyk nu a mai dorit să participe la memorialul Eugen Botezatu – Gică Voiculescu, iar ultima cursă a serii a fost câştigată de Vitali Lysak, locul al doilea i-a revenit lui Marko Levishjn, iar al treilea lui Milen Manev.

La ultima etapă a Cupei MACEC , Alexandru Toma a acumulat 8 puncte, iar Andrei Popa 7 puncte. Urmărit de ghinion, Gabriel Comănescu a obţinut doar 4 puncte. Dacă lui Comănescu i s-a oprit motorul de două ori, ghinionul care l-a urmărit pe Andrei Dragu a fost şi mai mare, pentru că, imediat după startul manşei a 19-a, motorul brăileanului a luat foc şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor.

Competiţia de la Brăila a fost organizată de CSM Brăila în colaborare cu Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro