Mergi la conţinutul principal

Miercuri se va şti care subprefect dispare din schemă

Deşi mâine ministrul Blaga ar trebui să prezinte Guvernului lista cu prefecţii şi subprefecţii care rămân pe funcţii şi să facă publice numele celor care sar din schemă, deocamdată în teritoriu nu a fost transmisă nicio informaţie în acest sens. Nici prefecţii şi nici cei doi subprefecţi nu au fost anunţaţi despre decizia luată la nivel central şi aşteaptă cu toţii ziua de miercuri ca să afle cine rămâne şi cine pleacă.

"Deocamdată, nu se ştie nimic, dar decizia nu se ia la nivel local. Decizia se ia la nivel central, se aplică un algoritm de calcul, e posibil ca pe acest algoritm să fie schimbată toată lumea şi să ne trezim la Brăila cu prefect sau subprefect UDMR. Deci, lucrurile sunt destul de complicate. Totul e posibil. Aşteptăm să vedem ce anunţă miercuri domnul ministru Blaga", ne-a declarat ieri Florin Cârligea, unul dintre cei doi subprefecţi de Brăila.

Amintim că săptămâna trecută Guvernul a decis că vor rămâne pe viitor câte doi secretari de stat în fiecare minister, cu excepţia Ministerului Finanţelor, a Ministerului de Externe şi a Ministerului de Interne, unde vor fi menţinuţi câte trei. Astfel, numărul de 57 de secretari de stat (din care 7 posturi sunt vacante) va scădea la 32, în urma restructurării. De asemenea, Guvernul a stabilit că va rămâne doar un singur post de subprefect în loc de două şi că ambele măsuri urmează să fie puse în aplicare începând de miercurea aceasta. La Brăila, posturile de subprefect sunt ocupate de Florin Cârligea - numit pe funcţie la sfârşitul lui martie 2009 şi susţinut de PDL Brăila şi Veronica Macri - numită pe post la sfârşitul lunii aprilie 2010 şi susţinută de comunitatea elenă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro